BAC 2021, sesiunea de toamnă. Luni are loc proba la limba română

A început sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat 2021. Astăzi are loc proba la Limba și Literatura Română. În total, s-au înscris aproape 39.000 de candidați, iar mai mult de jumătate dintre aceștia sunt din promoția 2020 – 2021.

În comparație, la sesiunea din toamnă de anul trecut au dat BAC-ul 42.700 de elevi.

Adevărul e că tot mai mulți refuză să mai dea examenul de Bacalaureat pentru că au rămas în urmă cu materia, fiindcă au făcut școală online. Mai ales elevii din mediul rural, care nu au avut de pe ce să învețe. Deci, am pierdut elevi cu învățarea în mediu virtual.

Totodată, România este țara cu cei mai mulți analfabeți funcțional din UE, cu o rată de 44%.

Anul acesta nu a fost organizată o sesiune specială pentru elevii care au fost în carantină sau în izolare, așa cum s-a întâmplat anul trecut.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a explicat că nu este necesară o altă sesiune, tocmai pentru că elevii au o nouă șansă în această sesiune de toamnă.

Exit mobile version