- Numărul elevilor şi studenţilor din anii 2019-2020 a scăzut cu peste 21.000
- În învăţământul primar şi gimnazial numărul de elevi s-a redus cu 11.500
- Cei mai mulţi studenţi din învăţământul superior sunt în Bucureşti-Ilfov
Avem mai puţin cu peste 21.000 de elevi şi studenţi înregistraţi în sistemul national de educaţie în anul şcolar/universitar 2019-2020, adică 3,52 milioane, arată datele INS.
Advertisment
În perioada analizată, numărul de elevi din învăţământul profesional a crescut cu 11,4% comparativ cu anul precedent. Asta în timp ce în învăţământul superior creşterea a fost de 1,8%, în învăţământul antepreşcolar şi preşcolar de 0,3%, iar învăţământul postliceal şi de maiştri de 0,1%.
Datele INS arată că numărul absolvenţilor din anul şcolar/universitar 2018-2019 a fost de 50.310 elevi şi studenţi, în creştere uşoară, de 0,3%, comparativ cu anul şcolar/universitar precedent. În anul şcolar/universitar 2019-2020, aproape jumătate din populaţia şcolară s-a regăsit în învăţământulul primar şi gimnazial (46,0%), iar circa o treime în învăţământul liceal şi cel antepreşcolar şi preşcolar (17,5%, respectiv 15,6%).
Recomandări
Gradul de cuprindere în învăţământ al elevilor din grupa de vârstă 11-14 ani a înregistrat cel mai ridicat nivel (89,4%), comparativ cu cel al celorlalte grupe de vârstă.
Cele mai atractive specializări din învăţământul superior au fost cele de afaceri, administraţie şi drept (24,1% din totalul studenţilor/cursanţilor), respectiv de inginerie, prelucrare şi construcţii (20,4% din totalul studenţilor/cursanţilor).
Unităţile de învăţământ care au funcţionat în anul şcolar/universitar 2019-2020 au aparţinut, în principal, nivelurilor de educaţie primar şi gimnazial (57,0%), liceal (21,0%), respectiv antepreşcolar şi preşcolar (17,2%).