1000 de persoane cu dizabilități vor schia pe pârtiile din România, în această iarnă prin inițiativa Caiac SMile. Debutul proiectului la Cheile Grădiștei

Asociația Caiac SMile a dat startul proiectului ”Tabere de schi adaptat”, o extensie a proiectului de anul trecut „ Și oamenii cu dizabilități își doresc să schieze” , însă la o scară mult mai mare.

În sezonul de iarnă 2022 – 2023, nu mai puțin de 1000 de persoane cu nevoi speciale din toate categoriile de dizabilități (deficiențe locomotorii, deficiențe de auz, autism, sindrom Down) s-au înscris în proiect și vor învăța să schieze și să se bucure din nou de magia sporturilor de iarnă pe pârtiile accesibilizate din România, în cadrul taberelor de schi adaptat. Proiectul a debutat în weekend la Cheile Grădiștei, unde Ionuț Stancovici, președintele Asociației Caiac SMile și echipa sa, formată din monitori cu dizabilități, asistenți medicali și kinetoterapeuți, au făcut deja progrese impresionante în inițierea pe pârtie a persoanelor cu nevoi speciale:

Cea mai mare bucurie pe care am avut-o când am început tabăra a fost să-i văd pe monitorii noștri cu nevoi speciale cum îi învață pe cei în scaun rulant să folosească sitski-ul. Acesta este proiectul lor, nu al meu. Ei sunt cei care le transmit acestor oameni tot sprijinul de care au nevoie. Sunt extrem de mândru de ei.” – Ionuț Stancovici, președinte Caiac SMile

Tabere de schi adaptat, la finalul cărora persoanele cu nevoi speciale învață să schieze independent:

Pe tot parcursul sezonului de schi 2022-2023, în diferite perioade în diverse locații pe pârtiile accesibilizate în sezonul anterior, vor fi organizate opt tabere de șase zile fiecare, în care persoanele cu dizabilități, vor schia alături de membrii asociației. În cadrul fiecărei tabere, 5 persoane cu dizabilități, și însoțitorii lor, vor învăța să schieze independent folosind monoschiul alături de echipa Caiac SMile:

După ce am rămas fără un picior în urma unui accident de muncă, am început să fac sport, am practicat handbal, baschet, iar în momentul de față sunt recunoscător că mi s-a oferit posibilitatea de a practica și schi în scaun. Sunt entuziasmat, aștept să văd cum mă voi descurca în acest scaun și cum voi putea face performanță pe mai departe.”- Ovidiu Ciobotaru, 44 de ani

Sunt în scaun rulant de aproximativ 8 ani, iar diagnosticul meu este paraplegie spastică. Însă, eu am reușit să iau frâiele în propriile mâini și să decid singur asupra viitorului meu, Astfel, prin 2017, m-am apucat de sport. Am început cu baschetul, unde nu am fost foarte bun la nivel de performanță. Am încercat handbal, unde în 2019 am ajuns să fiu selecționer la echipa națională de handbal și am fost la Campionatul European din Croația, unde am obținut niște rezultate bune. De atunci, am continuat ambițios pe partea sportivă ca să mă dezvolt și pot să vă spun că nu mai sunt același om ca înainte. Am acceptat tot felul de provocări sportive care m-au făcut să mă autodepășesc ca om. De doi ani, cochetez și cu ideea de a face paracaiac, l-am întâlnit pe Ionuț care mi-a dat frâiele acestui sport, apoi am văzut și paraskiul și sunt tentat să încerc și acest lucru. Așteptările mele pentru această tabără sunt foarte simple, am venit aici să învăț să mă ridic în momentul în care cad, am venit aici să alunec spre succes. Morala e ca atunci când ai căzut, te-ai ridicat și ai plecat mai departe.”-Alin Huțanu, 35 de ani

Program special de zi dedicat tuturor persoanelor cu nevoi speciale care vor să se bucure de o zi la schi:

Pe lângă cele 40 de persoane înscrise la taberele speciale, vom fi disponibili pe pârtii și pentru alte persoane cu diferite deficiențe, dornice de a învăța să schieze sau să simtă bucuria alunecării pe zăpadă alături de un instructor care îi va plimba în monoschi. Echipa Caiac SMile va fi disponibilă pe pârtie în cadrul taberei, cu un program special de zi care se va desfășura complementar, va cuprinde experiența completă a schiului adaptat la nivel de bază.

Înscrierile pentru programul de zi se fac cu înregistrare pe www.caiacsmile.ro

*Programul inițial al taberelor de schi adaptat pot suferi modificări în funcție de condițiile meteo din această perioadă. Programul actualizat, în funcție de prognozele meteo din fiecare perioadă, va fi disponibil atât pe site, cât și pe toate canalele de comunicare online ale asociației:

Facebook https://www.facebook.com/caiacsmile

Instagramhttps://www.instagram.com/caiacsmile/

Caiac SMile transformă dizabilitățile în abilitați alături de partenerii care au decis să se alăture proiectului: AQUA Carpatica, BCR, Cris-Tim, Decathlon România, Star Assembly, Walking Month, KISS FM, Cheile Grădiștei.

Exit mobile version