Un vârf de…Rudă

Ruta, Ruta graveolens, cunoscută și ca rue, arruda, ruda sau „iarbă de leac”, este o plantă originară din zona mediteraneană. În mitologia romană, ruda era considerată o plantă sacră a zeiței Diana, protectoarea femeilor și a animalelor sălbatice. Era dusă la temple și folosită în ritualuri de fertilitate și purificare, dar mai ales în ritualuri de protecție în timpul nașterii. Războinicii romani purtau frunze de rudă în sandale pentru a-și proteja sufletul pe câmpul de luptă.

Mai târziu, în atelierele de artă renascentiste, maeștrii pictori mâncau sau miroseau ruda pentru a-și îmbunătăți vederea, crezând că planta era „ascuțitoare a ochiului”. În Argentina, se spune că femeia care poartă ruda la piept își păstrează libertatea și inima ei nu poate fi legată prin vrăji. Femeile independente, văduvele sau cele care voiau să se protejeze de bărbații insistenți purtau o ramură de rudă în împletitura părului.

De aici vine și tradiția „Día de la Ruda”, care se sărbătorește pe 1 august, zi în care se bea un păhărel de „vino con ruda” pentru a fi protejat tot anul. Legenda spune că, în vremuri străvechi, un trib indigen a fost salvat de o epidemie datorită unui băutor vindecător care a folosit vin cu ruda pentru a întări sufletul și trupul oamenilor. În multe comunități din Anzi, se spune că ruda rupe deochiul, alungă spiritele trimise prin invidie și protejează copiii sensibili. O poveste mexicană spune că o mamă a salvat copilul bolnav de „mal de ojo” punând sub pătuț trei ramuri de rudă și aprinzând un copal. Se credea că frunzele atrag și „consumă” energia rea până se ofilesc.

În Brazilia, „arruda” este considerată o plantă sacră, folosită în ritualurile afro-braziliene de curățare energetică, ca amuletă și pentru protecția casei. Aici, legenda spune că arruda a fost lăsată pe pământ de creatorul universului, Oxalá, ca scut împotriva răului adus de oameni.

În multe sate din România, ruda este plantată lângă casă sau la poartă, pentru că se spune că nicio umbră rea nu trece peste ruda înflorită.