Sunt o mamă singură. Am două fetițe. Cea mare are 3 ani. Cea mică, 1. Știi de câte ori am auzit: ești o ratată, ești o proastă, eu nu aș fi plecat niciodată, aveai tot, nu trebuia să pleci, uite ce greu îți e acum.
Advertisment
Ba trebuia să plec. Pentru că devenise violent. Mai întâi verbal, după ce s-a născut prima fetiță. Proastă sunt că nu am plecat de-atunci. Și mai proastă sunt că am mai făcut un copil cu el. A devenit violent fizic, după ce s-a născut a doua fetiță. Eram la pământ, nu mai dormisem o noapte legată de 3 ani. Așa că, o vreme, am înghițit. Jigniri. Și pumni. Până când nu am mai putut. Și știi care a fost principalul motiv pentru care am plecat? Faptul că am două fetițe și vreau să își aleagă un alt model de bărbat, nu unul abuziv ca tatăl lor.
Niciun bărbat nu are voie să ridice mâna la fetițele mele! Ori șansele ca ele să își aleagă un soț pe modelul tatălui lor sunt mari. Și mai vreau ca fetițele mele să crească într-un mediu sănătos, nu toxic și violent. Ce puteam să fac? Să mergem la terapie, nici nu a vrut să audă. A zis să mă duc eu, că sunt singura nebună din casă.
Recomandări
Am vorbit cu mama lui, e femeie, mamă, mă așteptam să găsesc înțelegere și compasiune. Hai, dragă, nu te mai plânge atâta! Stai acasă și crești copiii, ai tot luxul de pe lume. Ce nu-ți convine? Păi e violent. Păi ceva îi faci tu, că eu l-am crescut cum se cuvine.
Așa că am plecat. Fără să știu unde. Fără să știu cum o să mă descurc. Mi-a fost greu. Teribil de greu. Trăiam de pe o zi pe alta. Mi-a zis că dacă plec, dusă sunt, să nu îi cer nici măcar un colț de pâine. Nu sunt o ratată! Sunt una dintre cele aproape 3.000 de femei bătute în fiecare zi în România. Doar că eu m-am ridicat și am plecat. Oricât de greu mi-a fost. Tu ce mai aștepți?