Ce este mileniarismul? Este un fenomen ce aparține istoriei mentalităților – studiat cândva de Henri Focillon în celebra sa carte Anul o mie – constituind nucleul acelei credințe populare din Apus potrivit căreia Iisus Hristos era chemat să aibă o stăpânire de o mie de ani, acel milenium a cărui împlinire, la finele extrem  al secolului al X-lea, dădea fiorii sfârșitului de lume atunci (ca și în pragul anului 2000 nu demult ), celor cu o cultură mai precară sau inexistentă.

Teama superstițioasă de final de mileniu și de lume se rânduia în tradiția apocaliptică întreținută de o scriere vestită a unui abate din Asturia spaniolă , Beatus de Liebana, anume Comentariu la Apocalipsă din 776. Pregătirea psihologică a elitelor, dar și a maselor, de-a lungul câtorva secole de invazie – acum  veneau arabii în Peninsula Iberică, curând atacurile vikinge  ajung la gurile Senei – se făcea prin idei precum îmbătrânirea lumii  (mundus senescit) care se cerea astfel primenită. Că așteptarea iminentă a sfârșitului vieții omenești odată cu prăbușirea lumii întregi, plutea în aer ca o credință foarte răspândită și adânc înrădăcinată ne-o arăta, de pildă, textul unei danii din 948 făcută unei mânăstiri franceze  cu o pioșenie ce merita răsplata în viața de dincolo întrucât era scris acolo, se apropia sfârșitul lumii (appropinquante mundi termino).

Recomandări

ELEVII GRECI ÎNVAȚĂ CU CHATGPT
DAI CU ZARUL CUNOAȘTERII
CODAȘII EUROPEI
VIITORUL COPIILOR ÎN RO ÎNCEPE MAI GREU
GAMING CONTRA ABANDONULUI ȘCOLAR
ȘCOALA LA PACHET