Acum o sută de ani, se stingea în Italia marele om de stat român – avocat, ziarist, ministru, prim-ministru – care prezidase la formarea României întregite. Contestat vehement de unii, adulat de alții, a marcat puternic viața politică românească de la începutul secolului al XX-lea.
Advertisment
- A absolvit științele juridice la Sorbona cu o teză de drept roman, distinsă cu „magna cum laude”
- A fost membru al partidului liberal, apoi conservator, pentru ca să fondeze ulterior (1908) „Partidul Conservator Democrat”, al cărui lider a fost până la moarte.
- A susținut fervent intrarea României în război alături de Antanta și crearea edificiului politic național; a înțeles de la început natura mondială a războiului și șansa dată prin acesta românilor de a făuri „România Mare”.
- De activitatea sa ca ministru de externe se leagă semnarea Păcii de la București din 1913, la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Balcanic, precum și punerea bazelor Micii Înțelegeri în 1921.
- S-a remarcat prin calitățile sale oratorice, căpătându-și porecla de „Tăchiță Gură de Aur”.
- A fost înmormântat în curtea Mănăstirii Sinaia.
A avut deopotrivă prieteni și dușmani, a susținut inițiative criticate sau lăudate, a participat la elaborarea unor reforme capitale, precum cea electorală și cea agrară. I. G. Duca l-a caracterizat astfel: „Take Ionescu a putut aduce țării sale și neamului său în timpul neutralității, în timpul războiului și după război, servicii de o istorică însemnătate”.