Molière (1622-1673)
Advertisment
Născut acum patru secole, Jean-Baptiste Poquelin, zis Molière, a fost un dramaturg francez, regizor și actor, unul dintre maeștrii satirei comice. Organizator al asociației teatrale „L’Illustre Théâtre”, devenită trupa regelui Ludovic al XIV-lea.
- A fost fiu de tapițer, e drept, tapițerul regelui.
- A avut o viață agitată, aventuroasă, fiind orfan de mamă. A fost actor ambulant în diferite trupe, până când și-a creat propria companie și a ajuns celebru.
- Scrie comedii de moravuri, după principiul că râsul biciuiește moravurile (Ridendo castigat mores).
- Critică falsitatea relațiilor dintre oameni, prefăcătoria, arivismul, minciuna, fapt pentru care este criticat de conformiștii epocii.
- Piesele sale cele mai cunoscute sunt „Tartuffe sau Impostorul”, „Căsătorie cu de-a sila”, „Mizantropul”, „Doctor fără voie”, „Avarul”, „Burghezul gentilom”, „Bolnavul închipuit”. A rămas faimos un personaj care se vrea nobil fără să fie și care se miră la un moment dat că toată viața a vorbit proză și nu a știut.
Dramaturgul face parte, alături de Corneille, Racine, Boileau, La Fontaine și alții, din clasicismul francez al secolului al XVII-lea. Acești titani, pornind de la imitația anticilor, ajung la o artă cu un scop moral, în centrul căreia se afla omul rațiunii și al armoniei universale, bazate pe claritate, ordine și măsură. Acest gen de artă, inclusiv comedia de moravuri, a rodit apoi și în secolele următoare.