A fost episcop și istoric român, om politic și membru titular al Academiei Române, născut în urmă cu două secole.
Advertisment
- Studiază la Seminarul de la Socola, în Iași, la Academia din Kiev, unde primește titlul de „magistru în teologie și litere”. Ajunge profesor de patristică, drept canonic, liturgică și teologie comparată la seminarele de la Socola și Huși; se călugărește la 20 de ani și trece prin toate treptele monahale, obținând rangul de episcop la Huși, apoi la noua eparhie a Dunării de Jos la Ismail (numit de Alexandru Ioan Cuza) și în final la Roman.
- A contribuit la unirea Principatelor, la reformele lui Cuca, la independența României, devenind ministru, senator, precursor al ecumenismului și luptător pentru autocefalia Bisericii Ortodoxe Române.
- A scris și publicat manuale de didactică și teologie, a cercetat documente slavone, inscripții și însemnări, dând la iveală monografii de eparhii (Huși, Roman), viețile unor ierarhi și teologi (Grigore Țamblac, Filaret al II-lea), tratate de istorie bisericească, despre schisma lipoveană sau bisericile armenești din Moldova.
- A creat o fundație care-i poartă numele și care a fost menită să-i ajute pe cei aflați în nevoie, mai ales pe copii.
Ctitor de biserici și de școli, filantrop și neobosit luptător pentru unirea Principatelor și pentru organizarea autonomă a Bisericii Ortodoxe Române, Melchisedec Ștefănescu luminează prin figura sa peste timp, lăsând modelul de ierarh-cetățean, promotor al binelui social, al dialogului dintre oameni și dintre confesiuni.