Ascultă articolul
A fost un filosof, istoric, economist, sociolog, ziarist, om politic evreu german și a întemeiat – alături de Fr. Engels –, după cum singur spune, „socialismul științific”. A condus mișcarea muncitorească după 1848.
S-a născut într-o familie cu tradiții rabinice, care, în urma excluderii evreilor din funcții publice, trece la creștinismul luteran. Studiază la Universitatea din Bonn și apoi la cea din Berlin (Univ. Humboldt), inițial dreptul, apoi filosofia și istoria. Devine doctor cu o teză despre atomismele lui Democrit și Epicur. Nu poate ocupa o catedră universitară din cauza orientării sale liberale de stânga și trece la jurnalism. Dar, cenzurat mereu, pleacă în exil la Paris, unde se cunoaște cu poetul german Heinrich Heine, cu socialistul francez Proudhon, cu anarhistul rus Bakunin. A preluat idei fertile din Hegel (metoda dialectică), din Adam Smith și David Ricardo (economia politică), din Rousseau, Saint-Simon și Fourier (socialismul francez), din Feuerbach (filosofie materialistă), din Engels (rolul clasei muncitoare). A elaborat lucrări de materialism istoric, economie politică, de socialism, urmărind schimbarea lumii prin aducerea la conducere a clasei muncitoare. Dacă lucrarea teoretică de bază este Capitalul, cea practică, de promovare a luptei de clasă este Manifestul Partidului Comunist.
A devenit lider al mișcării muncitorești, promotor al Comunei din Paris, crezând greșit că revoluția proletară va izbucni concomitent în cele mai avansate state capitaliste.
Advertisment