Eroină a Franței, una dintre cele mai cunoscute figuri ale Franței medievale, din timpul războiului de 100 de ani, în care s-au confruntat, pe teritoriul Franței, Anglia și Franța.
Ioana de Arc s-a născut la 1412, în Burgundia și a susținut de timpuriu că aude voci dumnezeiești care-i cereau să strângă armata în lupta pentru eliberarea Franței de sub dominația engleză. Ca urmare, a fost trimisă să conducă trupele franceze la cetatea Orleans, înconjurată și asediată de englezi. Ioana a reușit să determine ridicarea asediului în timp scurt, a contribuit la mai multe victorii și a ajutat la încoronarea regelui Carol al VII-lea al Franței. Dincolo de legendele țesute în jurul său, este surprinzător cu tânăra s-a făcut ascultată de șefii militari francezi, cu, a reușit să conducă ea asaltul, deși era rănită la umăr de o săgeată. Victoriile și evenimentele importante erau anunțate de ea în prealabil, iar veștile privind împlinirea lor se răspândeau în întreaga Franță. La 24 mai 1430, Ioana este făcută prizonieră și ajunge în mâinile inamicilor ei, englezii. Este acuzată de erezie de către Universitatea din Paris și judecată de tribunalul Inchiziției. Este arsă pe rug în 30 mai 1431 și moare strigând numele lui Iisus Hristos.
La scurt timp (1456), Ioana este reabilitată, dar ajunge să devină sfântă a Bisericii Catolice abia în secolul al XX-lea. Astăzi sunt voci care-i contestă vocația, considerând-o bolnavă, dar uriașa sa personalitate a însuflețit mulțimile și a contribuit la întoarcerea sensului Războiului de 100 de Ani în favoarea Franței.
Advertisment