Sunt 510 ani de la naștere și 460 de ani de la suirea (în 1561) pe tronul Moldovei a lui Iacob Eraclide, poreclit Despotul. Este mai cunoscut din piesa omonimă a lui Vasile Alecsandri decât din scrierile istoricilor.
Advertisment
Fiu de marinar grec din insula Samos, s-a ridicat (prin intrigi și crime), în urma adoptării sale de către un nobil (cu titlul de despot) și a educației primite, inclusiv la Universitatea din Montpellier.
I-a servit pe suveranii Franței și Germaniei (ultimul făcându-l conte palatin); aflat în legătură cu unii adepți ai Reformei religioase, a ajuns el însuși protestant.
Recomandări
A peregrinat prin Franța, Germania, Danemarca, Suedia, Polonia, ajungând și la curtea lui Alexandru Lăpușneanu, domnul Moldovei, pretinzând înrudirea cu soția acestuia, Ruxandra; îl înfrânge în luptă pe Lăpușneanu și îi ia domnia.
A încercat modernizarea Moldovei prin reforme care să o apropie de Europa Vestică (a deschis o școală greacă și latină la Cotnari, a bătut monedă), dar a intrat în conflict cu țările vecine, cu Poarta și cu țara; nu a înțeles că domnul țării este capul și patronul Bisericii ortodoxe, a nesocotit datinile și a confiscat obiectele de preț al cultului; a fost ucis în scaun de Ștefan Tomșa, la Suceava (1563).
Despot Vodă a rămas în istoria românilor ca o figură exotică, ca un aventurier fără glorie, dar a deschis o firavă cale de apropiere a civilizației și culturii românești de lumea Occidentului, cale urmată apoi în Epoca Modernă.