Alexandru Ioan Cuza (1820- 1873) este primul nostru domn care nu a fost de viță domnească și nici nu a pretins acest lucru. Cuza a fost contemporan cu Abraham Lincoln și a fost, ca și președintele american, un self made man. Ca și Lincoln, Cuza a reconstruit din temelii o țară – în cazul său România – și a plătit îndrăzneala sa cu abdicarea, cu moartea politică. Lincoln a plătit prețul îndrăznelii sale cu moartea fizică prin asasinare. În România unită (formată la 1859 din Oltenia, Muntenia și o parte a Moldovei), domnul cel ales de țară a pus bazele ordinii moderne: educația de toate gradele, ocrotirea sănătății, armata și disciplina internă, economia agrară, sistemul fiscal, transporturile, cultura, justiția etc. De la el a rămas expresia „ocaua lui Cuza”, pentru că i-a pedepsit pe negustorii ca falsificau unitățile de măsură. La 11 februarie 1866, în urma unui complot (înțelegere tainică), domnul a părăsit tronul și țara, cu urarea: „Să dea Dumnezeu să-i meargă țării mai bine fără mine decât cu mine! Să trăiască România!“. A murit în 1873, în Germania și a fost înmormântat în țară, însoțit de miile de țărani, pentru a căror soartă mai bună se zbătuse în viată. Azi trupul său se odihnește în biserica „Trei Ierarhi“, din Iașii săi iubiți. A rămas în istorie ca unul din făuritorii României moderne, care a aplicat în șapte ani o mare parte din programul progresist adoptat de români în 1848. Cuza și Lincoln sunt eroi ai patriilor lor.
Advertisment