Acum 90 de ani, în anul 1931, pictorul Costin Petrescu (1872-1954) publica la Paris lucrarea „Arta frescei”, la rugămintea unui membru al Institutului Franței. Era o recunoaștere a marii opere a artistului român cu studii la Viena, la München și la Paris.

A practicat diverse genuri de pictură, dar s-a distins în pictura murală monumentală, făcută în tehnica frescei, a conceput mantia regală a lui Ferdinand I de la ceremonia încoronării din 1922

A pictat personalități, biserici (Biserica Domnească de la Curtea de Argeș, bisericile Sf. Silvestru și Mihai Vodă din București, Biserica Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului), icoane, scene din Palatul Patriarhal și interiorul Catedralei Încoronării din Alba Iulia

Recomandări

ALEPH 4 YOU!
MULTĂ MATE, PUȚIN KNOWLEDGE
Shopping
ANGELO IA NOTĂ MAXIMĂ
FARFURIA PERFECTĂ

A ilustrat istoria românilor în fresca de la Ateneul Român, inaugurată în 1939, care începe cu împăratul Traian intrând în Dacia și sfârșește cu regele Ferdinand Întregitorul, acoperită de comuniști până în 1966

A ilustrat istoria românilor transilvăneni în fresca de la Colegiul Academic al Universității „Regele Ferdinand I” din Cluj, martelată și acoperită cu tencuială în 1940, la ocuparea nordului Transilvaniei de către Ungaria și ascunsă până la căderea regimului comunist Costin Petrescu are meritul de a fi scris cu imagini istoria românilor și de a fi lăsat urmașilor o cronică ilustrată a trecutului, ca o punte spre viitor. Istoria în imagini ajunge mai repede în mintea și inima privitorului decât textul scris.