Alături de Mihai și Ștefan, în Imnul Național al României apare și numele Corvine, referitor, în esență la Iancu de Hunedoara și Matia Corvin. Moșia lor strămoșească avea centrul la Corbii de Piatră, în Țara Românească și se întindea în județele Argeș, Vâlcea și Olt. Tatăl lui Iancu, numit Voicu și devenit cavaler al curții regale ungare și a fost dăruit în 1409 cu moșia Hunedoara, din Transilvania. Iancu, după numele lui românesc (consemnat astfel în izvoare din epocă) sau Ioan, după numele lui de calendar (Johann, pe nemțește ori Janoș, pe ungurește), s-a intitulat în tinerețe Olah , adică „Românul”. Iancu este, de fapt, un diminutiv de la Ioan. El a fost voievod al Transilvaniei (1441-1446), guvernator al Ungariei (1446-1452) și căpitan general al Regatului (1453-1456). La 1447, fiindcă descindea din Basarabi, s-a putut intitula la Târgoviște „domn, din mila lui Dumnezeu, al Țării Românești”. În unele izvoare, Iancu poartă în fața numelui particula „Io”, rezervată doar suveranilor. El era rudă cu Nicolaus Olahus (1493-1568), umanistul, arhiepiscopul și regentul Ungariei de mai târziu și cu voievodul Vlad Drăgulea (pronunțat de unii străini Dracula), poreclit de turci Țepeș și descindeau cu toții din dinastia domnitoare a Țării Românești. Iancu a ajuns cel mai bogat om din Regatul Ungariei, cu peste 1 000 de sate, cetăți, târguri și orașe. A murit în plină glorie, la 1456, lângă Belgrad, unde a apărat civilizația creștină europeană, salvând Ungaria, căreia i-a conservat existența pentru încă circa trei sferturi de secol.
Advertisment