Acum 800 de ani a avut loc bătălia de pe râul Kalka (la nord de Marea Azov), despre care nu se mai învață nimic la școală. Arunci mongolii lui Genghis Han zdrobesc forțele coalizate rusești compuse din cnejii de Halici, Kiev, Cernigov și Smolensk, aliate cu un popor turcic, cumanii. Izvoarele prezintă europene evenimentele ca o confruntare între creștini și „păgâni”, după mentalitatea medievală.
Advertisment
Lupta aceasta este generică pentru ceea ce avea să urmeze: sute de invazii tătaro-mongole asupra Europei, dintre care cea mai nimicitoare a fost între anii 1236 și 1242, în cnezatele rusești, Polonia, Ungaria, formațiunile românești etc. Dintre Țările Române, cea mai expusă a fost Moldova, mai ales după ce, în secolul al XIII-lea, o parte dintre tătari s-au așezat în Peninsula Crimeea și au creat Hanatul Hoardei de Aur. Aici au ajuns în contacte războinice și pașnice cu genovezii și venețienii, care aveau colonii în regiune și controlau demult comerțul din Marea Neagră și din Strâmtori. Ultimul mare jaf tătar pe teritoriile noastre a fost în 1717 și a ajuns până în Maramureș.
Aceste evenimente de acum circa opt secole arată o veritabilă „ciocnire a civilizațiilor”, dar și o înaintare a Răsăritului necreștin asupra Europei Creștine, dezbinate între „latini” și „bizantini” sau, peiorativ, între „papistași” și „schismatici”. În secolul al XIV-lea, asaltul Islamului avea să vină în sud-estul Europei prin turcii otomani. Urmările acestor ciocniri și conviețuiri se văd până astăzi, deopotrivă în acceptare și incluziune, pe de o parte și respingere și conflict, pe de alta.