Legile Justiției au intrat în dezbaterea Parlamentului iar una dintre controverse vizează obligativitatea sau nu a respectării deciziilor CCR de către magistrații din România.

Cât vor mai conta deciziile obligatorii ale CCR în perioada următoare și care sunt provocările noii conduceri a Curții Constituționale a României – ai aflat de la judecătorul Marian Enache, proaspătul președinte ales al CCR.

Despre deschiderea CCR către societate, despre CCR – jucător sau arbitru în România, despre calitatea legiferării, despre noile Legi ale Justiției, despre disputa cu CJUE, despre pensiile speciale, despre jurisprudența CCR în ceea ce privește neimplicarea serviciilor secrete în actul de Justiție, în perspectiva elaborării noilor legi ale Securității Naționale, dar și despre „cât de drept” este statul de drept din România în lumina condamnărilor României la CEDO, ai aflat duminică de la președintele CCR, Marian Enache, în emisiunea OFF/OnTheRecord, pe Aleph News.

Recomandări

ALEPH 4 YOU!
MULTĂ MATE, PUȚIN KNOWLEDGE
Shopping
ANGELO IA NOTĂ MAXIMĂ
FARFURIA PERFECTĂ