Pentru toți cei care activează în retail, perioada sărbătorilor de iarnă este cea mai aglomerată din an, pentru că vânzările înregistrate reprezintă un procent însemnat din totalul cifrei anuale de afaceri.
Advertisment
Dacă în restul anului bugetele de promovare jonglează între notorietate.awareness și performanță.performance, în decembrie timpul și concurența nu lasă loc emoțiilor neprofitabile.
Un cunoscut site internațional dedicat industriilor de media și marketing a publicat anul acesta un top 100 al celor mai bune reclame TV și video din toate timpurile în baza voturilor cititorilor săi. Printre acestea se află și un spot al unei companii germane aflată pe primele locuri în clasamentul supermarketurilor.
Recomandări
Reclama îl are în prim plan pe un bunic, care, sătul să își petreacă sărbătoarea de Crăciun singur, le joacă o farsă copiilor și nepoților, pretinzând că a murit și că sunt invitați la înmormântare.
- Cum altfel v-aș fi putut aduce pe toți împreună? spune el, când ei se adună îndurerați, dar și șocați și emoționați să îl găsească în viață
Nu întâmplător acest spot este în topuri la șapte ani după apariția sa. Mesajul său sparge tiparele clasicelor mesaje de Crăciun cu care companiile ne-au obișnuit și care se împart în:
- comerciale precum cadouri, oferte, gratuități
- emoționale, dar pozitive, precum bucuria de a fi împreună cu cei dragi
Reclama intitulată sugestiv “Întoarcerea acasă” face apel la FRICĂ într-un moment în care oamenii vor să se simtă cei mai protejați. Singurul psiholog câștigător al unui premiu Nobel în economie, Daniel Kahneman împreună cu Amos Tversky au definit aversiunea la pierdere astfel: oamenii se tem mai mult să piardă 100 de dolari decât se bucură să câștige 100 de dolari.
Te-ai gândit cum arată această teorie la români? Sau cum arăta întoarcerea acasă pentru tine și afacerea ta de acest Crăciun sau de sărbătorile Pascale de la anul?