Nu este o rochie, este Hervé Léger!
Advertisment
În modă singura constantă este schimbarea. Totuși, există o serie de piese care trec testul timpului și devin atemporale. Rochia bandaj este una dinte ele.
Cunoscută și sub numele de bodycon, rochia bandaj a apărut în lumea modei ca o propagare a idealurilor feministe. Siluetele care îmbrățișează curbele feminine le regăsim în anii 30 și 40, la Jean Harlow, Marilyn Monroe sau Bettie Page.
Recomandări
Creatorul Hervé Léger este creditat pentru inventarea rochiei bandaj, însă, în anii ’80, Azzedine Alaia a fost pionierul care a croit acest drum.
Propunerile lui Hervé Léger au dobândit o aură de versatilitate și pot fi orice și tot ce îți poti dori. De la ținute feroce și încrezătoare în culori îndrăznețe până la nuanțe nude, care evidențiază silueta sveltă, femeia din viziunea Léger poate fi dulce și sexy în același timp. Nu numai că sunt iconice, dar stilul rafinat al creaților captează atenția de la prima apariție.
În 1998, BCBG Max Azria Group a cumpărat brandul Hervé Léger și a reintrodus rochiile bodycon într-o serie de culori, modele și forme noi. Rochia bandaj este atât cauza cât și efectul unei perioade culuturale care pune accentul pe elogierea curbelor voluptoase ale femeilor. Bodycon nu este despre a fi sexy, este despe modul în care femeia relaționează cu hainele pe care le îmbracă, despre stima de sine și sexualitatea conștientă.
Așadar, această piesă iconică este povestea distilată din stilul de zi cu zi al femeilor pasionate de modă și, prin extensie, este povestea celor mai celebre sculpturi feminine din industria modei high-end.