Nu este un ceas, e Serpenti!

Undeva, în perioada Genezei, a fost un șarpe care a ademenit-o pe Eva, să se înfrupte din mărul interzis amplasat în Grădina Edenului. De secole oamenii sunt captivați, dar și terifiați de această reptilă. Un animal care a inspirat mituri și legende, popoare și culturi.

Forma sa sinuoasă a devenit o sursă de inspirație pentru artiștii bijutieri din întreaga lume. Astfel, la sfârșitul anilor ’40, Sotirio Bulgari, fondatorul mărcii Bulgari, lansează Serpenti, linie care a ocupat rapid segmentul iconic jewelry. În această perioadă, Sotirio a început să folosească o tehnică numită „Tubogas” pentru realizarea modelelor Serpenti. O tehnică similară cu design-ul de bijuterii care a fost o îndeletnicire specifică romanului artizan din antichitate.

Recomandări

ALEPH 4 YOU!
MULTĂ MATE, PUȚIN KNOWLEDGE
Shopping
ANGELO IA NOTĂ MAXIMĂ
FARFURIA PERFECTĂ

Prima piesă Serpenti a fost un ceas-brățară din aur care se înfășura la încheieturii mâinii. În anii ’50 design-ul a evoluat pentru a semăna mai mult cu un șarpe și a fost accesorizat cu pietre prețioase precum: rubine, safire sau smaralde. Mișcările de ceas au fost furnizate de cei mai importanți producători ai acelor vremuri, Jaeger-LeCoultre și Vacheron Constantin fiind două exemple. De-a lungul anilor ’50, colecția Serpenti a continuat să surprindă cu modele noi și a început să atragă atenția generală în momentul în care Elizabeth Taylor a fost asociată cu Bvlgari. Actrița și-a cumpărat un ceas Serpenti de la Roma în timp ce se filma pelicula Cleopatra la Studiorile Cinecittà – o alegere potrivită având în vedere rolul pe care îl interpreta. Atenția sporită acordată lui Taylor a ajutat la creșterea profilului Serpenti de la Bulgari.

Pe măsura ce reptila se strecura în istoria casei de bijuterii, legendarul șarpe Bvlgari a îndrăznit să sufere noi metamorfoze, extinzânduse la coliere și inele ornamentate cu cele mai rafinate pietre.
Motivul șarpelui, această emblemă a modernității, de 75 de ani a renăscut continuu. Colecția Serpenti este catptivantă și atemporală, un simbol al transformării necruțătoare și al metamorfozei încântătoare.