A început Campionatul European de fotbal iar Bucureștiul este gazda a patru meciuri.
La primul, pe Arena Națională, au ținut să participe ca invitați președinții Senatului și Camerei Deputaților, un vice-prim ministru și primarul general.
Domniile lor s-au bucurat de exclusivitățile tribunei oficiale.
La același meci, Gică Hagi, Gică Popescu și Dorinel Munteanu, și-au cumpărat bilete și au privit partida din tribuna a IIa.
Acolo, în tribuna a II-a, printre muritorii care îi adulează, cei trei mari sportivi s-au împlinit cu dragostea fanilor de-o viață și au participat simplu la bucuria sportului care i-a făcut celebri.
Celebritatea nu au păstrat-o numai pentru ei.
Ea s-a răsfrânt asupra României, pentru că pe tricourile lor era scris mare cât să vadă toată lumea, România.
Valoarea lor a dat valoare României iar România le e datoare.
Sigur, s-ar naște întrebarea cât de datoare le e România politicienilor din tribuna oficială, ei fiind în postura, evident nemeritată, de privilegiați.
Întrebarea e retorică, iar comparația cu cei trei campioni ar fi trivială.
Locul lui Hagi, Popescu și Munteanu și a colegilor din „generația de aur” era, este și va fi numai în tribuna oficială.
Acolo s-ar regăsi în recunoștința pentru ceea ce au făcut pentru numele de român.
Recunoștința e floare rară iar politicienii, conștient sau nu, nici nu contează, au confirmat-o și cu această ocazie.
Ticăloșia însă este a FRF și, mai ales, a președintelui ei.
Parvenit prin definiție, dușmănos, și gelos ca orice frustrat neputincios, președintele federației s-a regăsit, stupid și fudul, într-un gest de mârlănie.
Nici măcar rezerva fanionului de la colțul terenului n-ar merita să fie.
Un grobian cu ifose, o rușine cât toate stadioanele României…
Advertisment