Azi, de Ziua Pădurii, m-am surprins cu gândurile mele din copilărie, despre pădure.

Inca de-atunci, am avut o mare nelămurire apropos de pădure.

Pe de-o parte, codrul e frate cu românul, ni se spunea.

Recomandări

ELEVII GRECI ÎNVAȚĂ CU CHATGPT
DAI CU ZARUL CUNOAȘTERII
CODAȘII EUROPEI
VIITORUL COPIILOR ÎN RO ÎNCEPE MAI GREU
GAMING CONTRA ABANDONULUI ȘCOLAR
ȘCOALA LA PACHET

Pe de alta, din poveștile și basmele românilor, aflam despre Muma Pădurii, întruchiparea Răului și Urâtului.

Cum adică, fratele românului, codrul, are o mamă pe care chiar el, românul, o consideră Baba-Cloanța ?!

Adică, mătușa românului e o babă rea și a dracu’ ?!

Norocul meu e că după copilărie, a venit adolescența și odată cu ea, ocazia de a-i fi ascultat pe „Phoenix” și pe-a lor „Fată verde cu părul pădure”.

Între Muma Pădurii și fata fermecată și fermecătoare, am ales-o pe-a doua, dar n-am uitat niciodată de existența primei.

Fantasticul epos al românilor aduce împreună dar și separat, frumusețea, vitalitatea, farmecul misterios al pădurii, dar și capcanele ei ascunse.

Slavă Domnului, țara asta a noastră, oferă tot ce poate fi mai spectaculos în sălbăticia pădurilor și apelor care ne înconjoară.

Apele ne mai și inundă câteodată.

Mai tăiem pădurea aiurea și-atunci apa năvălește peste prostia noastră și ne face să plătim scump.

Norocul nostru e Muma Pădurii.

Nu râdeți !

Datorită ei, pădurea din România nu piere și continuă să crească, în suprafață, dar și în masă lemnoasă.

Nu zic eu, zice statistica.

Și-uite așa, mă-ntorc la Muma Pădurii.

Cu recunoștință…