De când a apărut și pentru noi, cei din Estul ortodox, această sărbătoare a iubirii, m-am cam ofticat.

În loc de Valeriu, ar fi putut să mă cheme și pe mine Valentin.

Clar, ai mei puteau fi mai inspirați în a-mi alege numele astfel încât să patronez chiar și numai onomastic o asemenea minunată sărbătoare, cea a iubirii.

Recomandări

ELEVII GRECI ÎNVAȚĂ CU CHATGPT
DAI CU ZARUL CUNOAȘTERII
CODAȘII EUROPEI
VIITORUL COPIILOR ÎN RO ÎNCEPE MAI GREU
GAMING CONTRA ABANDONULUI ȘCOLAR
ȘCOALA LA PACHET

Fără voia mea, am ratat ocazia de a-mi fi invocat și evocat numele de către cei îndrăgostiți.

Poate, mi-ar fi adus și mai mult noroc.

Nu mă plâng, doar constat.

În sfârșit, s-o lăsăm…

Valeriu e chiar un nume frumos și mă simt bine purtându-l, iar alor mei le mulțumesc, acolo unde sunt, pentru că m-au numit așa.

Chiar îmi place, e al meu și mi se potrivește !

Oricum, pentru mine, iubirea chiar n-a ținut cont de o astfel de minimă diferență.

Cu bune și cu… mai puțin bune.

Acum, azi, ne interesează sărbătoarea în sine, iar cei îndrăgostiți au o zi cât se poate de oficială pentru a se manifesta ca atare.

După atâta distanțare socială care ne-a cam dezobișnuit de îmbrățișări calde, fără frica atingerii firești comportamentului uman, manifestarea iubirii sub orice formă, ne poate salva.

Apropós, de ce oare artizanii însingurării noastre i-au spus „distanțare socială” și nu „fizică” ?!

„Distanțare fizică” suna mai uman.

Poate, pentru că gura păcătosului, politically correct, neîndoios, adevăr grăiește…

„Iubiți-vă pe tunuri !” îndemna într-o poezie Adrian Păunescu.

Chiar n-ar fi deloc rău, mai ales acum, când armele sunt pregătite să vorbească.

Același, mai zicea:

„Facă-se profeția mea,

Fie o dată pentru totdeauna a tinerilor

Iubirea pe tunuri !”

Acum, eu ce să mai zic ?!

Poate că și cei mai puțini tineri ar trebui să-ncerce…