Adevărul mort…

Adevărul este prima victimă într-un război.

Deși e primul mort, beligeranții nu-l revendică.

Recomandări

ALEPH 4 YOU!
MULTĂ MATE, PUȚIN KNOWLEDGE
Shopping
ANGELO IA NOTĂ MAXIMĂ
FARFURIA PERFECTĂ

Se leapădă de el și preferă minciuna manipulatoare.

Acest război pe care-l trăim intens  prin imagini și știri,  a ucis adevărul  încă înainte să-nceapă.

Invadatorul și-a ascuns crima sub sintagma „operațiune militară specială”.

Invazia Ucrainei, un stat suveran,.membru al Organizației Națiunilor Unite, derulată masiv cu toată forța armată posibilă, pe uscat, în aer și pe mare, este mistificată cu aroganță.

Falsa pudoare, de fapt o manipulare grosieră, nu poate ascunde o realitate cruntă.

Orașe, sate, oameni, cad victime inocente unei ambiții cu iz imperial vetust, expresie a unei frustrări istorice.

Nazismul este invocat în mod mincinos, existența sa fiind doar un „casus belli” imaginat inabil, creând o realitate paralelă.

Demilitarizarea Ucrainei e o sintagmă ce vrea să justifice îngrijorările Rusiei, ceea ce pare la fel de potrivit ca nuca-n perete.

Adică, Rusia, una dintre Rusia -super-putere militara? mondiale se simte amenințată de capacitatea militară a Ucraine?!

Trebuie să trăiești pe altă lume ca să-nghiți asta.

Ambițiile imperiale îl vor mistui pe 12 Vladimir Putin care se visează țar.

Soarta propriei țări și a oamenilor care o compun nu pare a-l interesa suficient pentru a fi mai inteligent de atât și a le asigura prosperitatea.

A ales să-i mintă stimulând un fals naționalism sub vechiul steag imperial.

A ales să-i bage-n pușcărie doar pentru că vor pacea în locul războiului.

A ales războiul,  ceea ce, de fapt, îi arată slăbiciunea.

A ales să trimită la moarte mii de tineri ruși și a răspândit moartea printre mii de ucraineni ceea ce îl face de-a dreptul odios.

Distrugeri, ruine, suferințe, exodul a milioane de oameni, reprezintă ceea ce Lumea își va aminti despre Vladimir Putin.

Omul care a vrut să rescrie istoria.

Doar pentru sine…