Pentru București, dar și pentru țară, anul imobiliar 2024 a început bine: conform datelor ANCPI, în București, vânzările de locuințe, noi și vechi, au crescut în ianuarie cu 9% față de ianuarie 2023, ajungând la 3.096 de locuințe tranzacționate. În Ilfov, vânzările de locuințe au crescut cu 75%, ajungând la 510 unități, față de 290 în ianuarie anul trecut. La nivel național, vânzările de locuințe au crescut în ianuarie cu 25% față de ianuarie 2023, ajungând la 10.215. Într-o piață unde dobânzile la creditele ipotecare și imobiliare nu au scăzut, unde TVA-ul la vânzările de apartamente noi a crescut de la 5% la 9%, unde au crescut impozitele pe anumite venituri liberale, creșterea vânzărilor din ianuarie este de bun augur. Mai ales că prețurile la apartamente nu au scăzut, ci dimpotrivă. În ultimul an, oamenii au pus ceva bani deoparte pentru că salariile au crescut mai mult decât inflația, salariul real înregistrând o creștere de 8%. Cursul valutar leu/euro nu a crescut, ceea ce a făcut ca apartamentele în lei să nu crească. Însă, problema este, cel puțin în București, că în ultimii 2-3 ani, numărul de autorizații de construcții a scăzut, ceea ce înseamnă o scădere a numărului de dezvoltări imobiliare în lucru. Un proiect imobiliar durează 2-3 ani. Vânzările de apartamente noi, care se fac acum, sunt pe baza autorizațiilor de acum 3-4 ani. Ce se va întâmpla însă peste 2-3 ani, când piața imobiliară nu va mai avea marfă nouă disponibilă la vânzare? Vor crește și mai mult prețurile apartamentelor vechi, dar și noi.

Recomandări

ALEPH 4 YOU!
MULTĂ MATE, PUȚIN KNOWLEDGE
Shopping
ANGELO IA NOTĂ MAXIMĂ
FARFURIA PERFECTĂ