Banca Centrală Europeană (BCE) a majorat joi dobânda de referință la euro, de la 0,75% la 1,5%, această dublare a ratei fiind cea mai mare creștere din ultimul deceniu. Piețele financiare nu au fost surprinse de această decizie, ea fiind deja inclusă în preț. Dovadă că euro a crescut față de dolar pentru prima dată după aproape un an, în care a scăzut cu 15% față de moneda americană. Această dublare a dobânzilor la euro semnifică faptul că BCE și-a schimbat politica.
Advertisment
Dacă până acum a tras de timp cu creșterea dobânzilor, pentru a proteja economia europeană de criză, de scădere economică și chiar de intrarea în recesiune, de acum încolo obiectivul principal este stoparea creșterii inflației și reducerea ei chiar cu prețul unei recesiuni în toată Europa. Asta înseamnă că inflația provoacă pagube mai mari decât se aștepta BCE, iar scăderea ei nu va fi atât de ușoară.
În Europa , inflația a urcat la 10%, un nivel care nu s-a mai văzut de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, cel puțin în Germania.
Recomandări
Odată cu această creștere a dobânzii de referință, toate ratele la împrumuturile în euro cresc, ceea ce va aduce o presiune în plus pentru companii, care se confruntă cu o creștere generalizată de prețuri. BCE va majora dobânda în continuare, trend care va fi menținut până în momentul în care inflația va scădea spre 4%, care va fi probabil noul nivel de referință luat în considerare, față de 2% cât a fost timp de două decenii.
La București, la începutul lunii noiembrie, BNR va avea o nouă ședință de politică monetară, iar analiștii se așteaptă la o nouă creștere a dobânzii de referință, de la 6,25% la 6,75% dacă nu chiar 7%.
Economiștii cred că inflația nu poate fi combătută și redusă decât prin recesiune, iar recesiunea poate fi susținută prin creșterea dobânzilor.