Trebuie să fim realiști: din punct de vedere macroeconomic, anul 2022 va fi greu, chiar foarte greu. Inflația crește peste așteptări, facturile la utilități sunt mai mari decât cele mai proaste prognoze, iar războiul din Ucraina a dat peste cap toată lumea, aruncând în aer toți indicatorii macro.
Advertisment
Intr-o variantă optimistă, chiar supraoptimistă, economia României va rămâne cu un plus firav, dar asta numai dacă războiul de la granița noastră se va încheia rapid. Dacă acest conflict va continua mai mult timp, iar lumea va fi în continuare tensionată, cu scăderi de activitate economică peste tot, economia României nu are cum să reziste pe plus și va intra pe minus.
Problema este că această scădere economică vine pe fondul creșterii inflației, a creșterii facturilor și a dobânzilor, ceea ce va lovi în plin în puterea de cumpărare. Salariile nu vor crește la nivelul inflației.
Peste tot în lume companiile își reduc activitatea pentru că nu pot plăti noile prețuri la energie și gaze, nu mai au piețe de desfacere, iar puterea de cumpărare a consumatorilor scade.
Recomandări
În cazul României, de la o creștere prognozată de peste 4%, analiștii merg acum spre 2%, iar pe măsură ce trec săptămânile probabil că vor reduce creșterea economică la zero. Statul nu poate compensa toate aceste creșteri la utilități. Ratele la bancă vor crește, pentru că dobânzile cresc.
Nu prea putem să ne apărăm în fața acestor rachete economice care vin peste noi așa că vom reduce din consum, ceea ce va scădea și mai mult economia.
COVID-ul a adus o scădere economică bruscă, dar după aceea economia a reînceput să crească. Acum situația este diferită. Economia scade și nu știm până unde.