Astăzi, 9 mai, marcăm Ziua Europei, care, după Ziua Națională a României, ar trebui să fie pentru noi cea mai importantă aniversare politică.
În Europa suntem de când ne știm, dar în Uniunea Europeană, în acest bloc care ni se părea în anii 90 o țintă imposibil de atins, suntem oficial din 2007. De fapt, decizia politică de a intra în UE, așa nepregătiți cum eram, s-a luat în 1999, pe vremea președintelui Constantinescu și când Mugur Isărescu era prim ministru.
Pentru noi, cei care am văzut cum a fost și în afara acestor blocuri, intrarea în NATO în 2004 și în UE în 2007, au fost cele mai bune lucruri care ni s-au întâmplat și pentru noi personal, și pentru România ca stat, din punct de vedere politic, economic, social, al liberei circulații sau a liberalizării capitalului.
Dacă puteți să cumpărați Bitcoin acum, este pentru că am intrat în NATO și UE. Este adevărat că din punct de vedere demografic am pierdut, dar acesta este alt subiect. Intrarea noastră în NATO și UE a adus investiții străine în România și bani europeni la care nu am fi visat. Până acum am avut investiții străine de 80 miliarde euro, iar de la Uniunea Europeană, pe net, avem 40 miliarde euro. Și mai vin bani, doar trebuie să îi luăm.
Din punct de vedere economic, dacă în 1999, o perioadă extrem de cenușie, cu minerii bătând cu pumnul în masă, eram la un PIB de 33 miliarde euro, în 2007 am crescut la 133 miliarde euro, de patru ori, iar acum ajungem la un PIB de 260 miliarde euro.
Salariul mediu a crescut de la 150 euro în 1999 la 300 euro în 2007, pentru a depăși acum 700 de euro.
Pentru noile generații care s-au născut direct în NATO și UE aceste decizii politice nu înseamnă nimic. Pentru mulți alții, pentru mine, care am văzut ce înseamnă să fii în afara NATO și Uniunii Europene, faptul că suntem în acest bloc politic, economic și militar, reprezintă cel mai important lucru care ni s-a întâmplat.
Sper ca noile generații să lupte să fim în NATO și UE pentru că nu există altă alternativă pentru România, doar dacă vrem să pierdem tot ce am câștigat.  

Recomandări

ALEPH 4 YOU!
MULTĂ MATE, PUȚIN KNOWLEDGE
Shopping
ANGELO IA NOTĂ MAXIMĂ
FARFURIA PERFECTĂ