România, cea mai mare creștere a productivității în UE din ultimii 15 ani, dar în valoare nominală rămânem pe ultimele locuri

Vestea bună: conform Eurostat, România a avut cea mai mare creștere a productivității muncii din Uniunea Europeană în ultimii 15 ani.

De la 7.700 de euro în 2005, productivitatea României a crescut la 12.900 de euro în 2020, adică o creștere de 68%. Irlanda a fost pe locul 2, cu o creștere de 61%, în timp ce pe locul al 3-lea a fost Lituania, cu un plus de 52%. La polul opus, productivitatea muncii în Austria a stagnat în ultimii 15 ani la 0,3%, în timp ce Luxemburg a înregistrat o scădere de 7%, Italia de 10% și Grecia de 20%.

Recomandări

ALEPH 4 YOU!
MULTĂ MATE, PUȚIN KNOWLEDGE
Shopping
ANGELO IA NOTĂ MAXIMĂ
FARFURIA PERFECTĂ

Acum, vestea proastă: chiar dacă România a înregistrat o creștere a productivității, Austria a stagnat, iar Italia și Grecia au scăzut, diferențele în valori nominale de productivitate sunt imense.

Dacă România a ajuns la o productivitate de 12.900 de euro pe salariat, Austria are o productivitate de 58.500 de euro, Grecia are 30.800 de euro, Italia are 49.500 de euro, Germania are 54.200 de euro, în timp ce Irlanda are 122.700 de euro, având în vedere că este un paradis fiscal, unde sunt înregistrate multe sedii centrale.

Media productivității în Uniunea Europeană este de 47.100 de euro per salariat. Fostele țări comuniste au productivități mai mari decât România: Ungaria are 21.100 euro, aproape dublu față de România, Polonia are 22.300 de euro, iar Cehia are 25.100 de euro.

România va înregistra în continuare creșteri de productivitate pentru că mai are spațiu economic de creștere, dar în continuare, în lipsa educației și a infrastructurii, nu putem avea în valoare nominală creșteri mari de productivitate.