Premierul Ciolacu și-a început mandatul în forță și l-a chemat la discuții, la Palatul Victoria, pe guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, ca să afle ce face inflația, ce fac băncile, dacă dau sau nu credite, ca să afle ce se întâmplă cu dobânzile la lei, pentru că cele la euro cresc. Inflația scade nu pentru că piața a devenit mai bună, mai competitivă, ci din cauza efectului de bază.

Ciolacu și-a asumat că în câteva luni va reduce inflația la 8%, ceea ce nu este greu de promis pentru că inflația scade de la sine, din aritmetică, nu pentru că scad prețurile la zahăr, ulei, pâine sau lapte. Dobânzile la lei s-au mai stabilizat după explozia de anul trecut, ROBOR-ul este mai mic decât în toamna anului trecut, iar BNR nu mai crește dobânda de referință, care a ajuns la 7%, dar nici nu o va scădea așa de repede. Economia încetinește din cauze externe, China, Germania și Europa nu stau așa de bine, dar și din cauze interne, pentru că piața de construcții rezidențiale scade, pentru că, consumul își reduce vizibil creșterea, industria depinde de Germania și Europa, iar IT-ul nu mai crește. Companiile nu mai aruncă cu banii în IT-iști.

Noroc cu transportatorii și șoferii români, care au ajuns a treia putere din Europa pe acest segment, o piață care merge destul de bine.  Agricultura va avea un an mai bun, dar să vedem care vor fi prețurile cerealelor. Problema principală este bugetul, care are o gaură foarte mare, iar din această cauză dobânzile la lei nu pot scădea mai mult, iar investitorii străini dar și cei români sunt destul de circumspecți în privința viitorului apropiat.

Companiilor românești și multinaționalelor le este frică că guvernul va veni peste noapte cu o creștere de taxe și impozite ca să mai acopere gaura bugetară, ceea ce le-ar da peste cap toate planurile de investiții. Așa că, mai bine nu investesc acum. Iar investitorii străini de portofoliu, cei care trăiesc din împrumuturile acordate guvernului, de abia așteaptă să crească dobânzile la lei. Ciolacu este vesel acum, are multe întâlniri, face poze, dar să vedem ce va fi în toamnă.

Recomandări

ALEPH 4 YOU!
MULTĂ MATE, PUȚIN KNOWLEDGE
Shopping
ANGELO IA NOTĂ MAXIMĂ
FARFURIA PERFECTĂ