Lucian Heiuș (PNL), șeful ANAF, a anunțat că își dă demisia din funcție. În urma lui, un oficial destul de prezent în spațiul public, rămâne o gaură de 9 miliarde de lei în primele patru luni din an în încasările bugetare, respectiv diferența între ceea ce s-a programat în buget și ce s-a încasat efectiv. Mai mult decât atât, Adrian Câciu, ministrul Finanțelor, a declarat că sumele încasate efectiv de ANAF după 5 luni sunt cu 11,3 miliarde de lei mai mici decât au declarat contribuabilii că vor plăti. Sumele sunt imense, iar această diferență destabilizează și mai mult bugetul de stat pe 2023 , care este deja în aer.

Dacă nu se întâmplă vreo minune, dacă nu apar niște surse neașteptate de încasări bugetare peste noapte, diferența între buget și încasările efective va depăși 20 miliarde lei, ceea ce se va adăuga deja la deficitul bugetar prognozat.

Pe picior de plecare, premierul Nicolae Ciucă, care este militar și mai puțin economist, se întreabă cum se face că economia a crescut anul trecut cu aproape 49 miliarde euro, iar bugetul nu prea a încasat bani în plus. Ministrul Finanțelor a numit-o pe Nicoleta Cârciumaru în funcția de șef al ANAF. Indiferent cine ar fi in fruntea Fiscului, de la ce partid ar proveni, încasările bugetare nu vor crește peste noapte. Toate companiile trag de bani, toată lumea are nevoie mai ales de lichiditate, așa că nimeni nu prea să grăbește cu plata taxelor și impozitelor.

Recomandări

ALEPH 4 YOU!
MULTĂ MATE, PUȚIN KNOWLEDGE
Shopping
ANGELO IA NOTĂ MAXIMĂ
FARFURIA PERFECTĂ

Pentru companii, prioritatea este plata salariilor, să nu le plece oamenii, plata ratelor la bancă pentru cei care au credite, plata furnizorilor critici și după aceea mai vedem. Dacă nu plătești taxele și impozitele la timp riști penalități. După aceea vedem ce se mai întâmplă. Degeaba așteaptă Guvernul încasări bugetare mai mari, dacă piața, dacă economia este tensionată, dacă businessul din România este sud-americanizat, dacă piața neagră și gri este atât de puternică.

Guvernul Ciucă a aprobat un buget care nu poate fi făcut, un buget unde încasările nu au cum să crească atât de spectaculos. În aceste condiții vom vedea cum se va închide bugetul, cum poate fi acoperită această diferență imensă între încasările efective și cheltuielile asumate. Dacă dăm timpul înapoi în urmă cu 13 ani, Traian Băsescu a tăiat salariile cu 25% și a majorat TVA de la 19% la 24% doar pentru un deficit de încasări de aproape 1 miliard de euro. Acum deficitul se apropie de 4 miliarde euro.