Nu mai fiți ipocriți, în politică tot timpul este vorba despre oameni, nu despre reforme, pentru că aici nu prea se înghesuie nimeni

Dacian Cioloș, noul președinte al USR, spune că dacă PNL vrea să refacă coaliția trebuie mai întâi să se discute despre reforme, nu despre oameni, adică despre ce este de făcut, nu despre cei care trebuie să ocupe funcțiile de ministru. Ca și cum reformele se fac singure, o ipocrizie.

USR, Cioloș, Barna, Drulă, Vlad Voiculescu, Stelian Ion, nu-l mai vor pe Florin Cîțu premier, de aceea au și votat căderea guvernului Cîțu, împreună cu PSD și AUR Dar la guvernare ar vrea.

Recomandări

ALEPH 4 YOU!
MULTĂ MATE, PUȚIN KNOWLEDGE
Shopping
ANGELO IA NOTĂ MAXIMĂ
FARFURIA PERFECTĂ

Florin Cîțu spune că PNL nu mai vrea să guverneze cu USR, care l-a dat jos. Deci nici nu se pune problema să mai accepte USR la palatul Victoria. PSD nu-l mai vrea premeir pe Florin Cîțu, nu că nu ar vrea ca dreapta să rămână la putere pentru a se sinucide electoral. PSD vrea să rămână în opoziție pentru a câștiga tot, atunci când dreapta va fi aruncată electoral de la palatul Victoria, după această perioadă de creștere a prețurilor, creșterea inflației și măsurile total nepopulare din PNRR.

AUR, care a ajuns la un scor electoral la fel ca USR, nu-l mai vrea pe Florin Cîțu premier.

Președintele Iohannis a ajuns în această situație cu guvernul lui pentru că nu l-a mai vrut pe Ludovic Orban în fruntea PNL și a guvernului.
Ludovic Orban, cu câțiva parlamentari fideli în spate, spune că nici el nu-l mai vrea pe Iohannis.

Unde vedeți voi reforme în toate aceste discuții.

Și atenție, nu știu dacă sunt mulți care sunt dispuși să facă reformele din PNRR care au fost asumate de premierul Cîțu și președintele Iohannis în fața Comisiei Europene. Cred că nici ei nu au capacitatea instituțională de a face aceste reforme.

Așa că în politică se votează și se demite omul, nu reformele.