Deși BNR a majorat din nou dobânda de politică monetară de la 6,75% la 7%, acest lucru contează mai puțin. Important este mesajul pe care l-a transmis Banca Națională în privința evoluției inflației, creșterea prețurilor fiind coșmarul economiilor occidentale anul trecut.

BNR spune că potrivit actualelor evaluări, rata anuală a inflației va scădea probabil în trimestrul întâi, în linie cu cea mai recentă prognoză pe termen mediu, dar va coborî semnificativ mai alert ulterior, ajungând la nivelul de o cifră încă din trimestrul trei al anului curent. Dacă prognozele de acum se vor confirma, din trimestrul al treilea inflația va coborî spre 7-8%, ceea ce este la jumătate față de nivelul de anul trecut.

De altfel, în toate economiile occidentale începe să se simtă un vânt de scădere a inflației, ceea ce va duce la o amelioare a situațiilor macroeconomice. Creșterea prețurilor, care a lovit peste tot în lume, a dus la scăderea puterii de cumpărare a consumatorilor, ceea ce în final s-a văzut într-o reducere a consumului, reducerea activității economice și scădere economică.

După cum arată ultimele date, economiile occidentale sunt mai reziliente decât așteptările, iar SUA și Europa s-ar putea să evite intrarea în recesiune în T1. Ca să revenim în România, creșterea economică a scăzut în T4, dar situația pare mai bună decât estimările. Cred că lumea, respectiv companiile și populația, s-a obișnuit cu războiul din Ucraina, și atâta timp cât nicio bombă nu cade într-o țară NATO s-ar putea ca economiile să reziste destul de bine, și să evite o scădere economică, tăieri de salarii, disponibilizări masive și un frig macro în casă. Este și cazul României.

Recomandări

ALEPH 4 YOU!
MULTĂ MATE, PUȚIN KNOWLEDGE
Shopping
ANGELO IA NOTĂ MAXIMĂ
FARFURIA PERFECTĂ