2025 va fi un an tensionat și volatil: Tensiunea și incertitudinea de pe scena politică au transmis o undă de șoc la nivel social și economic. Economia, businessul, businessurile, companiile sunt și stau mult mai bine decât în criza anterioară 2008-2010, dar dacă nu vor avea stabilitate politică și liniște socială nu vor face investiții, nu vor face noi angajări, nu vor majora salariile. Fiecare va încerca să-și conserve ceea ce are și va aștepta ca vremurile să se mai liniștească, asta dacă se vor mai liniști, după alegerile prezidențiale. Pachetul fiscal de austeritate aprobat de guvern, prin care se îngheață salariile la 1,3 milioane de bugetari și pensiile pentru 5 milioane de pensionari, cel puțin un an nu seamănă deloc cu pachetul fiscal de tăieri din 2010, deci de acum 15 ani când s-au tăiat salariile bugetarilor cu 25% și s-a majorat TVA-ul de la 19% la 24%. Înghețarea salariilor la buget și a pensiilor este o problemă, dar nu este o problemă care să dărâme o economie.Companiile private sunt acum într-o poziție mult mai bună decât au fost în 2008-2010-2012, au mai mulți bani și nu mai sunt supraîndatorate în valută. Salariații au venituri mai mari decât în 2010, mai ales că salariul mediu a depășit 1.000 de euro, aproape de trei ori mai mult decât în urmă cu 15 ani. Înghețarea salariilor și a pensiilor va afecta mai mult creșterea consumului per total. Dacă vor fi scăderi pe undeva ele nu vor dărâma economia.Dobânzile vor rămâne sus încă cel puțin șase luni, dar lumea s-a obișnuit deja cu ele. Dacă nu se va petrece un cutremur politic major, dacă nu vor fi revolte sociale majore, dacă guvernul va rezista din punct de vedere bugetar, companiile, dar și salariații vor reuși să treacă anul 2025 fără prea mari pierderi. Dar așa cum am spus la început totul va depinde de situația de pe scena politică.
Advertisment