Cine n-a investit la bursa de la București în 2025 a ratat un an foarte bun, cel puțin până acum. Conform unei analize ZF, de la începutul anului și până la 24 octombrie, indicele BET, care este format din cele mai puternice companii de la bursă, a crescut cu numai puțin de 42%, cu tot cu dividendele plătite de companii în acest an.
Advertisment
Pe orice bursă din lume, o creștere a indicelui bursier cu 42% este ceva extraordinar. Această creștere a bursei de la București contrastează puternic cu evoluția economică din acest an, care are o creștere de numai 0,3%-0,6%, ceea ce este la limita stagnării. Bineînțeles că această creștere a bursei nu poate continua la nesfârșit fără să țină cont de evoluția economiei, de unde o companie își obține principalele venituri.
În acest an, companiile de infrastructură și de energetică, cum ar fi Transgaz, operatorul rețelei naționale de transport de gaze, au avut o creștere fulminantă în așteptarea scoaterii gazului din Marea Neagră, care ar trebui să intre în sistem începând cu 2027. Dar poate mai întâi Romgaz, care deține jumătate din gazele din Marea Neagră, a avut o evoluție în creștere pe bursă, recuperând subevaluarea din anii anteriori.
Recomandări
Investitorii care au mizat pe indicele BET, pe acțiunile din BET, se pot declara fericiți în acest an, repet, cel puțin până acum, pentru că nu se știe niciodată ce se întâmplă peste noapte în Europa sau peste Ocean, iar bursele lumii pot lua o altă direcție, afectând și bursa de la București.
Deși avem o piață bursieră din perspectiva valorii acțiunilor, bursa nu este atât de răspândită ca o soluție de investiție pentru cei care au bani. Poate în anii viitori vom vedea mai mulți români investind la bursă și poate vom vedea mai multe companii românești, de data asta private, venind la bursă.