De o săptămână încoace, la concurență cu conflictul dintre Rusia-Ucraina și Occident, lumea dezbate situația garsonieriei de 11 metri pătrați de la Cluj, care se închiria cu 200 de euro pe lună.
Advertisment
Toate glumele erau legate de suprafața mică a garsonierei, de numai 11 metri pătrați, unde practic nu puteai să faci mai nimic. Doar să dormi de unul singur.
Dincolo de aceste glume, întrebarea mea este dacă între 20 și 30 de ani, când ești tânăr sau tânără corporatistă, ai nevoie de o garsonieră mai mare.
Recomandări
Dacă cea mai mare parte a timpului o petreci la birou, vii la 9 dimineața și pleci la 8-9 seara, iar apoi te duci într-o cafenea, într-un restaurant sau într-un club, iar în garsonieră vii doar să dormi câteva ore, de ce ai nevoie de o suprafață locativă mai mare?
Cu cei 200 sau 300 de euro pe care i-ai da în plus pe o garsonieră de 40 de metri pătrați sau pe un apartament cu două camere, poți să te duci lunar într-un city break sau poți să-ți pui bani deoparte pentru avans, pentru când vrei să-ți cumperi un aparament.
Parisul, Londra, New York-ul, Tokyo, Singapore, sunt pline de garsoniere mici, și chiar mai mici decât cea din Cluj.
Eu cred că în București sunt garsoniere la fel de mici ca cea de 11 metri pătrați, lăsate din perioada interbelică, când nu toată lumea avea bani să-și cumpere o locuință. Ca să nu mai vorbim că bunicii și părinții noștri au stat când erau tineri în cămine de nefamiliști sau în cămine studențești.
Eu cred că vom vedea din ce în ce mai mute garsoniere mici, foarte cool, pentru că piața le cere.
Lumea realizează că nu ai nevoie de un spațiu mai mare când ești tânăr, când nu ai familie, când nu ai copii, când stai la birou și pe la Starbucks 14-16 ore sau când stai câte trei zile în city break-uri.
După ce trece pandemia, corporatiștii se vor reîntoarce la birou și la job-urile de 10-12 ore și, deci, nu ai nevoie de un spațiu locativ mai mare.