Dacă varianta Delta de COVID nu va închide din nou granițele și nu ne va închide din nou în case, din toamnă companiile își așteaptă angajații înapoi la birou, fie și într-un format hibrid la început.
Advertisment
În Vest, marile bănci și companii au anunțat deja acest lucru.
La noi anunțurile încep să vină de acum. De exemplu, ING Bank a anunțat că angajații vor reveni la birou în format hibrid, iar în prima etapă 40% se vor reîntoarce.
Recomandări
Foarte mulți corporatiști încep să pună întrebări: de ce să revenim la birou, de ce nu putem lucra de acasă sau de oriunde vrem atâta timp cât ne facem treaba, cât de sigure sunt birourile și cum primim asigurări că nu ne vom îmbolnăvi?
Aceste întrebări s-au pus și în Occident, iar răspunsul a fost simplu: dacă ieși la terasă, dacă te întâlnești cu prietenii la restaurant, dacă te duci la concerte sau la meciuri, dacă ai putut să pleci în vacanță, de ce nu ai putea să vii și la birou, un loc care este la fel de sigur ca un loc de întâlnire din afara biroului?
În România companiile stabilesc care este locul de muncă al angajaților.
Deși nu recunosc public acest lucru, companiile și directorii simt că pierd lucrurile de sub control dacă angajații mai stau mult pe acasă, dacă se ascund în spatele ZOOM-ului și, de aceea, vor să preia din nou puterea.
Mulți s-au obișnuit să lucreze de acasă, și-au făcut spațiul lor iar reîntoarcerea la birou le dă puțin habitatul peste cap.
Mulți spun că vor să-și schimbe job-ul în cazul în care angajatorul nu le lasă opțiunea de a lucra de unde vor ei.
Treptat, treptat trebuie să ne reluăm munca de zi cu zi în formatul tradițional, de la birou, măcar pentru a nu uita cine plătește salariile.