Când apare o criză, indiferent dacă este la noi sau în lume, cu toții ne uităm la evoluția cursului valutar.

Pentru noi, cursul este și rămâne cel mai important indicator, deși 70% dintre creditele din sistemul bancar sunt în lei. În criza anterioară, din 2008, 70% din împrumuturi erau în valută și, de aceea, lumea intrase în panică.

De joi, 24 februarie, de când Rusia a atacat militar Ucraina, piața valutară a intrat în alertă, în special la nivelul caselor de schimb valutar. Deși au o pondere redusă în totalul tranzacțiilor valutare, ele sunt primul contact al oamenilor și deci primul reper, pentru că acolo se cumpăra imediat euro cash.

Recomandări

ALEPH 4 YOU!
MULTĂ MATE, PUȚIN KNOWLEDGE
Shopping
ANGELO IA NOTĂ MAXIMĂ
FARFURIA PERFECTĂ

În momentul în care rușii au atacat Ucraina cu tancuri și rachete, la casele de schimb cererea de euro a început să crească imediat, iar oferta, adică vânzarile de euro, a început să scadă. Imediat, cursul leu/euro a crescut, deși pe piața valutară interbancară, acolo unde tranzacționează băncile între ele, cursul nu s-a mișcat deloc.

Dacă pe interbancar cursul valutar este cotat în jurul la 4,94 lei/euro, pe piața caselor de schimb cursul a urcat la 5,1 lei la cumparare și 5,2 lei sau chiar 5,3 lei la vânzare. Lumea a început să pună întrebări atunci când casele de schimb nu au avut euro la vânzare.

Aceste reacții sunt normale. Când apare o criză, prima reacție se vede la nivelul caselor de schimb, iar lipsa de valută, chiar dacă este temporară, aduce întrebări și îngrijorări.

Pe măsură ce piața caselor de schimb este alimentată cu euro, băncile trimițând deja după euro în străinătate, lucrurile încep să se liniștească, iar cursul valutar se așează undeva.

Dar până la urmă, reperul va fi tot ce se întâmplă pe piața valutară interbancară, cât este cursul la BNR. Iar Banca Națională a precizat că urmărește și vrea un curs stabil.