Conform unui studiu eJobs, deși tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani sunt pe locul 2 în topul celor mai activi candidați pe piața forței de muncă, cu peste 330.000 de aplicări lunare, doar 17,7% dintre ei s-au angajat în ultimele 6 luni.
Advertisment
În acești aproape doi ani de pandemie, tot mai mulți tineri au ieșit pe piață în căutarea unui job. Ei spun că în primul rând au nevoie de o anumită stabilitate financiară, iar în al doilea rând au nevoie să capete experiență. Dacă sunt întrebați care sunt principalele provocări cu care se confruntă la angajare, 90% dintre tineri menționează lipsa de experiență, 69% spun că sunt prea puține job-uri pentru ei, 34% nu știu să se comporte la un interviu, iar 29% cred că salariile sunt prea mici pentru segmentul lor de vârstă.
La polul opus, Sorin Faur, de la Academia de HR, spune că firmele, angajatorii, ar vrea să angajeze tineri tot mai mult, dar aceștia nu au experiență.
Recomandări
Nu sunt prea multe companii care vor să-i pregătească pe tinerii fără experiență având în vedere că după ce investesc cunoștințe și bani, aceștia pleacă imediat la prima ofertă mai mare primită.
Așa că firmele preferă să-i pregătească alții, alte firme, și ei să-i recruteze gata cu experiență deoarece costă mai puțin. Așa că este un cerc vicios în care se învârte piața muncii.
Companiile vor tineri, dar să-i pregătească alții și să vină cu experiență. Dar cine să-i pregătească și cine să le ofere experiență la primul job?