Toată lumea se întreabă cum vor evolua salariile în 2024, dacă vor mai crește sau nu. Sau cine știe, poate vor scădea. Analiștii cred că este puțin probabil ca salariile să mai crească procentual cu un procent de două cifre ca în ultimii ani, pentru că inflația este în scădere, economia nu mai crește sau crește mai puțin decât așteptările, fiscalitatea crește, iar afacerile companiilor nu mai cresc, ci poate chiar scad. Toate aceste lucruri pun o presiune majoră pe companii să-și reducă cheltuielile, iar acest lucru implică reducerea numărului de angajați și reducerea bugetelor salariale. La acest lucru se adaugă și faptul că de la 1 ianuarie nu a mai crescut salariul minim pe economie, care punea o presiune pe toate bugetele salariale. Explozia inflației din 2022, când a ajuns la 16%, nu a putut fi acoperită de creșterea salariilor, deci salariile au intrat într-un teritoriu real negativ.
Advertisment
Dar de șase luni încoace, prin scăderea inflației la jumătate, salariile au intrat într-un teritoriu real pozitiv. Anul 2024 este extrem de complicat: multe companii au pus proiectele de investiții în așteptare, nimeni nu știe cum vor evolua lucrurile pe scena politică și nici în economie, deci nimeni nu vrea să riște cu creșteri salariale semnificative, de două cifre. Așa că, tot ce este legat de creșteri salariale, chiar și pentru a nu pierde oameni, nu mai reprezintă un subiect fierbinte de discuții. Dacă guvernul are bani de creșteri salariale, că nu dă de la el ci din buget, care este susținut de activitatea economică a companiilor, firmele nu pot să facă același lucru. Pe lângă condițiile interne, stabilitatea cursului valutar din ultimii ani a creat o mare problemă companiilor, pentru că în euro bugetele salariale au crescut, iar această creștere nu a putut fi transferată chiar atât de ușor în prețurile finale în euro. Americanii, mai pragmatici, continuă angajările, dar ofertele salariale sunt mai mici decât în urmă cu 1 an sau 2 ani. Deci salariile scad. Așa că, 2024 nu va mai fi un an atât de generos din punct de vedere al creșterii salariilor.