„El Niño” s-a făcut mare!

Fernando Torres se menține în formă după retragere cu antrenamente de forță și box

„El Niño” are propria sală de fitness în Madrid, unde se pregătește cu Endika Montiel, fost culturist de performanță

Recomandări

ALEPH 4 YOU!
MULTĂ MATE, PUȚIN KNOWLEDGE
Shopping
ANGELO IA NOTĂ MAXIMĂ
FARFURIA PERFECTĂ

Te întrebi ce mai face Fernando Torres după retragerea din fotbal? „El Niño” se joacă mai mult cu fiarele decât cu mingea zilele astea! De când și-a deschis sală în Madrid, Torres se antrenează la foc automat și a făcut un fizic de culturist! Fanilor nu le-a venit să creadă când au văzut cea mai nouă reclamă în care joacă fostul atacant al lui Atletico Madrid, iar pozele cu el au devenit virale pe net. Endika Montiel, fost Mr. Olympia Europa, îl ajută pe Torres să fie în super formă. Între antrenamentele de forță, „El Niño” preferă boxul pentru cardio!

Nole, vii afară la un tenis?

Djokovic s-a bucurat de un mic meci de tenis jucat între doi fani de-ai săi, care au venit să-l vadă în Adelaide

Vrei să-l faci pe Novak Djokovic să te remarce? Atunci, lasă vorbele și treci la treabă! Asta au făcut doi fani australieni de-ai sârbului! Cu rachetele în mână, copiii și-au pasat mingea între ei chiar în fața hotelului din Adelaide, unde s-a cazat numărul 1 mondial înainte de Australian Open! Nole a privit meciul copiilor din balcon, iar la sfârșit le-a mulțumit pentru cel mai frumos cadou pe care l-a primit în carantină!

Khabib, mândria familiei

Khabib Nurmagomedov l-a învins pe vărul lui, Usman, la un concurs de flotări

Ca să-și arate forța pe Instagram, Khabib și Usman s-au luat în cârcă unul pe altul și au făcut genuflexiuni

Khabib Nurmagomedov cred că e genul ăla de frate sau văr super competitiv, care se lua la întrecere cu tot neamul când era mic! Ca să-și demonstreze că e cel mai puternic din familie, fostul luptător UFC l-a provocat pe vărul său, Usman, la 5 serii de flotări, a câte 25 de repetări! Prima rundă a mers strună pentru amândoi! La ultima, lui Usman i-au cam tremurat telescoapele după 20 de repetări! Fiindcă în familie nu se poartă pică, rușii au dat-o la pace în felul lor! S-au luat, pe rând, în cârcă și au făcut genuflexiuni!

Mai am un singur dor…

Diego Schwartzman își dorește să-i învingă pe Federer și Djokovic înainte să se retragă din tenis

Argentinianul a început antrenamentele la Melbourne împreună cu Stan Wawrinka

Dacă îi bat pe Federer și Djokovic, mă retrag liniștit! Sună cel puțin ambițios, dar asta își mai dorește Diego Schwartzman de la cariera lui în tenis. Bine…poate și niște titluri în plus, acolo…nu strică! Numărul 9 ATP l-a eliminat anul trecut pe Rafael Nadal, în sferturi, la Roma, iar acum visează să bată tot trio-ul magic al tenisului! Până atunci, capul jos și joc de glezne! Argentianul a început deja antrenamentele la Melbourne, alături de Stan Wawrinka!

No more cardio!

Tyson Fury are curajul de a accepta orice provocare, dar recunoaște că sesiunile de cardio îl dau gata

Boxerul Tyson Fury și-a găsit nașul! Nu e o persoană, ci o sesiune intensă de cardio! În ring este ca o stâncă, însă campionul WBC la supergrea recunoaște că îl cam bate banda! Pulsul ridicat și căldura sunt, de fapt, adversarii care îl storc cu adevărat de puteri!

Fanny Smith, la un pas de record!

Fanny Smith a câștigat primul sprint organizat la Cupa Mondială de ski cross

Elvețianca mai trebuie să câștige o dată ca să depășească recordul de 26 de victorii al lui Ophelie David

Fanny Smith a câștigat prima cursă de sprint la Cupa Mondială de ski cross! Pârtia din Idre Fjäll, Suedia, ar putea fi cea despre care le va povesti nepoților! Fanny mai are nevoie doar de o victorie ca să îi depășească recordul lui Ophélie David de 26 de victorii la Cupa Mondială!