„Fire nomadă, omul a parcurs apoi continente întregi doar cu căruțe și cai timp de mii de ani. Apoi a traversat mările și oceanele, iar mai târziu a construit căi de transport mai rapide și mai elaborate. În tot acest timp, nu a pierdut niciodată din vedere cerul și nici nu și-a abandonat dorința de a-l explora. Luna și stelele-noaptea, Soarele și lumina- ziua, l-au ghidat și au continuat să-l cheme în secret.”

Să știi că noiembrie e și luna în care cățelușa Laika a fost trimisă în spațiu. La 63 de ani de când primul animal a ajuns în spațiul cosmic, astronautul francez Patrick Baudry spune pentru copii povestea cățelușei care a făcut istorie. Cum a ajuns un câine de pe străzile Moscovei sovietice să vadă Pământul din spațiu, e o poveste cu momentele ei de surpriză și dramă. Volumul este ilustrat de tânărul Stan Aghassian, specializat în benzi desenate. 

„Pe strazile Moscovei era o catelusa care n-avea nici nume, nici stapan si pe care n-o interesa nimic din toate astea. Noaptea, chiar si ea privea curioasa stelele.”

Recomandări

ALEPH 4 YOU!
MULTĂ MATE, PUȚIN KNOWLEDGE
Shopping
ANGELO IA NOTĂ MAXIMĂ
FARFURIA PERFECTĂ