Las o poză aici, știu eu de ce. Era textul unei postări pe Instagram. Care însoțea o poză de la birou cu fetița mea, Maria. La mine în brațe. Înfășurată în cămașa albă lungă de bumbac a Angelei. Adormise cu capul pe pieptul meu și cu mâna pe tastatură.
Advertisment
Era ora 22, eram treze de la 6 și plecate de-acasă de la 7. Școală, after și birou. A doua zi ne trezeam tot la 6. Copilul avea cearcăne, nu se mai putea concentra la școală. Eu eram burnout și mă omora gândul că extenuez și copilul. În weekend mai mult se dormea în ultima vreme. Nu prea mai era energie pentru distracție, drumeții. Eram pe refacere.
Nu mai puteam în ritmul ăsta. Nici eu, nici ea. Nu aveam cu cine să o las. Chiar dacă aveam cu cine, însemna că nu îmi văd copilul. Pentru că de luni până vineri timpul nostru împreună era doar pe drum spre școală și la birou.
Recomandări
Ce fac? Să-mi schimb serviciul și programul peste noapte nu pot. Să las copilul cu altcineva și să devin o mamă de weekend nu vreau.
Așa că mi-am luat un concediu mai lung. Mă felicit că am făcut ceva economii.
Mami, de mâine o să stau mai mult pe-acasă și o să petrecem mai mult timp îmrepună, îi spun Mariei, înainte de somn.
A doua zi am dormit mult, foarte mult. M-am trezit, ea nu mai era în pat. Se auzea muzică de la bucătărie, un zumzăit de copil dulce și de farfurii. Maria spălase vasele, deși aveam mașină de spălat vase, pregătise mic dejunul și pusese masa.
Sunt atât de fericită, mama. Mi-a fost atât de dor de tine, deși împreună. Nu știu cum să-ți explic.
Știu eu, draga mea!
Sunt mamă singură, dar sigură. Și atât îți spun: pune totul pe hold când nu mai poți. Nu-i nimic mai important decât sănătatea ta și timpul pe care îl petreci cu copilul tău. Job-uri se mai găsesc, stai fără grijă!