- Era inteligenței artificiale ridică întrebări cu privire la ocuparea forței de muncă și la viitorul acestei
- Sunt două variante discutate în mod obișnuit: apocalipsa sau utopia
- Nu există o plasă de siguranță socială suficient de generoasă pentru a proteja oamenii de efecte
Inteligența artificială ridică întrebări cu privire la ocuparea forței de muncă și la viitorul acesteia. Sunt două variante discutate în mod obișnuit: apocalipsa sau utopia. Indiferent de scenariul final, ambele implică o creștere uriașă a productivității și o bogăție nemaiîntâlnită. Asta reduce AI la o problemă politică.
Discuțiile recente despre implicațiile inteligenței artificiale în ceea ce privește ocuparea forței de muncă au oscilat între apocalipsă și utopie.
Scenariul apocaliptic
În cadrul scenariului apocaliptic, inteligența artificială va înlocui o mare parte din toate locurile de muncă. Va exacerba în mod considerabil inegalitatea. De ce? Pentru că o clasă mică de proprietari de capital dobândesc surplusurile de producție care anterior erau împărțite cu muncitorii umani.
Scenariul utopic
Scenariul utopic, în mod curios, este același, cu excepția faptului că cei foarte bogați vor fi forțați să își împartă câștigurile cu toți ceilalți prin intermediul unui venit de bază universal sau al unui program de transfer. Toată lumea se va bucura de multă libertate, realizându-se în cele din urmă viziunea lui Marx despre comunism. El scria: „este posibil să fac un lucru astăzi și altul mâine, să vânez dimineața, să pescuiesc după-amiaza, să cresc vite seara, să critic după cină, așa cum am minte, fără să devin vreodată vânător, pescar, crescător de vite sau critic„.
Ipoteza comună
Ipoteza comună în ambele scenarii este că AI va crește enorm productivitatea, forțând chiar și medicii, programatorii și piloții să intre în șomaj. AI nu numai că va codifica mai bine decât un programator experimentat, ci va fi mai bun și la îndeplinirea oricăror alte sarcini. Dar dacă toate acestea sunt adevărate, atunci AI va genera o bogăție nemaiîntâlnită.
Atât rezultatul distopic, cât și cel utopic, reduc AI la o problemă politică: dacă cei rămași în urmă vor putea să îi oblige pe magnații AI să își împartă bogăția. Există motive de optimism. În primul rând, câștigurile aduse de AI în acest scenariu sunt atât de extravagante încât pe cei super-bogați s-ar putea să nu-i deranjeze să renunțe la câțiva dolari, fie pentru a-și liniști conștiința, fie pentru a cumpăra pacea socială. În al doilea rând, masa tot mai mare a celor rămași în urmă va include persoane cu un nivel de educație ridicat, angajate politic.
Reacțiile oamenilor
Dar există, de asemenea, o întrebare mai profundă. Cum vor reacționa oamenii, din punct de vedere psihologic la conștientizarea faptului că nu mai pot contribui la societate? Participarea la forța de muncă a scăzut deja în mod semnificativ din anii 1940 în cazul bărbaților. Deși femeile au intrat în forță de muncă în număr mare abia în anii 1970 – 1980, rata de participare a acestora a început să scadă.
Dacă surplusul social este împărțit pe scară largă, s-ar putea întreba: „Cui îi pasă?”. În trecut, membrii clasei superioare evitau să accepte locuri de muncă și îi disprețuiau pe cei care o făceau. Își umpleau timpul cu vânătoare, activități literare, petreceri, activități politice, hobby-uri și așa mai departe. Se pare că erau mai degrabă mulțumiți de situația lor (cel puțin dacă ignorăm nobilimea plictisită din poveștile lui Cehov).
Ce arată cercetările
Poate că psihologia umană este suficient de flexibilă pentru ca o lume a abundenței și a muncii puține sau deloc să poată fi considerată mai degrabă o binecuvântare decât o apocalipsă. Dacă aristocrații din trecut, pensionarii de astăzi și copiii din toate epocile își pot umple timpul cu jocuri, hobby-uri și petreceri, poate că și noi, ceilalți, putem face la fel.
Dar cercetările indică faptul că daunele psihologice ale șomajului sunt semnificative. Chiar și după controlul veniturilor, șomajul este asociat cu depresia, alcoolismul, anxietatea, retragerea socială, întreruperea relațiilor familiale, rezultate mai proaste pentru copii și chiar mortalitate timpurie. Literatura recentă privind „morții disperării” oferă dovezi că șomajul este asociat cu un risc ridicat de sinucidere și supradoză. Pierderea stimei de sine este inevitabilă într-o societate care valorizează munca și îi disprețuiește pe șomeri.
Care sunt provocările în era inteligenței artificiale
Ca atare, provocarea pe termen lung ar putea fi mai puțin legată de modul de redistribuire a bogăției și mai mult de modul de păstrare a locurilor de muncă. O propunere este de a impozita mai mult inteligența artificială în raport cu forța de muncă. O altă propunere e de a utiliza resursele guvernamentale pentru a modela dezvoltarea AI astfel încât să nu înlocuiască munca.
Niciuna dintre aceste idei nu este promițătoare. Dacă previziunile privind beneficiile viitoare ale productivității AI sunt corecte, o taxă ar trebui să fie extrem de mare pentru a avea vreun impact. În plus, este probabil ca aplicațiile IA să fie atât complementare, cât și substitutive. La urma urmei, inovațiile tehnologice sporesc în general productivitatea unor lucrători, eliminând în același timp sarcinile altora. Dacă guvernul intervine pentru a subvenționa AI – de exemplu, algoritmii care îmbunătățesc scrierea sau codificarea – ar putea sfârși la fel de ușor prin a elimina locuri de muncă decât prin a le păstra.
Concluzii
Chiar dacă oamenii reușesc să se adapteze la o viață de agrement pe termen lung, cele mai optimiste proiecții privind productivitatea inteligenței artificiale anunță perturbări masive pe termen scurt pe piețele muncii, asemănătoare cu impactul șocului din China. Acest lucru înseamnă șomaj substanțial – și pentru mulți oameni, permanent. Nu există o plasă de siguranță socială suficient de generoasă pentru a proteja oamenii de efectele asupra sănătății mintale. Și nici societatea de tulburările politice care ar urma unei dezamăgiri și alienări atât de răspândite.