Noile reguli în privința pieței digitale intră în vigoare. Cum răspund giganții tech?

Data de 6 martie marchează un moment de cotitură: este termenul limită pentru ca cei mai mari „paznici” din domeniul tehnologiei să se conformeze Legii privind piețele digitale a Uniunii Europene, sau DMA.

Legea le impune companiilor puternice să permită o mai mare interoperabilitate și să evite să își privilegieze propriile servicii digitale. Aceasta a generat dispute cu privire la serviciile care ar trebui incluse, a stârnit entuziasm în rândul concurenților mai mici și a dus la modificări ale modului în care companiile gestionează părți fundamentale ale activității lor. Iar în acum, martie 2024, după ani de dezbateri, regulile intră în vigoare.

Ce solicitări face legea?


Până la 6 martie, cei șase „gatekeepers” desemnați trebuie să se conformeze normelor din lege pentru cele 22 de servicii acoperite de Comisia Europeană. Până pe 7 martie, aceste companii trebuie să prezinte rapoarte de conformitate către UE. Oficialii europeni vor evalua ulterior aceste planuri în cadrul unor ateliere de lucru cu fiecare dintre companiile vizate.

În general, platformele desemnate trebuie să ia măsuri proactive care, în opinia UE, vor face piețele digitale mai echitabile și mai deschise. De exemplu, trebuie să permită companiilor terțe să interopereze cu serviciile lor, nu pot favoriza propriile produse în clasament în detrimentul celor ale concurenților și nu pot condiționa accesul dezvoltatorilor externi la magazinele de aplicații sau a altor servicii.

Ce este un gatekeeper?

Comisia Europeană presupune că o platformă este un gatekeeper dacă îndeplinește două condiții. În primul rând, trebuie să aibă un venit anual în UE de cel puțin 7,5 miliarde de euro în fiecare dintre ultimii trei ani fiscali. O altă variantă este să aibă o capitalizare de piață medie de 75 de miliarde de euro în ultimul an fiscal, furnizând în același timp platforma în cel puțin trei state membre ale UE. În al doilea rând, trebuie să opereze o platformă cu cel puțin 45 de milioane de utilizatori activi lunar în UE.

Comisia a identificat servicii specifice pentru fiecare dintre gatekeeperii desemnați care, în opinia sa, fac obiectul normelor DMA. Gatekeeperii care nu respectă aceste reguli pot fi sancționați cu amenzi de până la 10% din veniturile globale și de până la 20% în cazul unor încălcări repetate.

Care sunt cei mai mari gatekeeperi?

Alphabet
Alphabet are un imperiu vast, care se întinde de la faimosul motor de căutare (Google), la sistemul de operare Chrome. Aceste lucruri i-au oferit cea mai largă gamă de servicii acoperite de lege. În consecință, compania a anunțat o serie de modificări în ianuarie și martie, care afectează totul – de la partajarea datelor la rezultatele căutărilor pentru utilizatorii din UE.

Apple
Apple este una dintre cele mai importante ținte ale DMA. Sistemul de operare iOS, browserul web Safari și App Store sunt toate desemnate drept „servicii de bază ale platformei”. Pe 25 ianuarie, a anunțat că va introduce mai multe modificări în actualizarea iOS 17.4 pentru a respecta condițiile din lege.

Meta
Meta are o istorie lungă de preluare a rețelelor sociale și a serviciilor de mesagerie rivale. Publicitatea direcționată este estențială pentru Meta. Anul trecut a încercat să permită utilizatorilor să plătească pentru a evita reclamele. A lansat un abonament de 9,99 euro pe lună, pentru a scăpa de reclame pe Facebook și Instagram.

Amazon
Puterea Amazon în domeniul comerțului se bazează pe un sistem de colectare a datelor și pe o piață imensă pentru terți. Amazon are două servicii care intră sub incidența legii: piața sa online și afacerea sa de publicitate.

Citește și:

Exit mobile version