- Din ce în ce mai multe state se orientează către dezvoltarea de competențe digitale
- Pandemia a arătat problemele existente în sectorul educației
- Serviciul DG Reform vine în ajutorul statelor care solicită asistență în reformarea educațională
Din ce în ce mai multe state solicită ajutor din partea DG Reform pentru dezvoltarea competențelor digitale, atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice.
„Competențele digitale sunt cele care vor influența, în mod major, accesul la piața de muncă, la o carieră și la posibilitatea de a participa în societate”, a declarat Raluca Painter, Head of Unit la Direcția Generală pentru Sprijinirea Reformelor (DG Reform). Aceasta a afirmat că „o serie de state, deja din timpul pandemiei, au venit la DG Reform pentru a lucra pe domenii specifice, în special prin două aspecte: competențele digi tale pentru copii, dar extrem de important – formarea profesională si competențele digitale ale personalului didactic”. Declarațiile vin în contextul evenimentului încheierii proiectului „Consolidarea guvernanței învățământului preuniversitar din România”.
Care sunt soluțiile?
Pandemia a revelat probleme sociale, economice, logistice sau rasiale în vederea situației educaționale din România. De altfel, situația este similară și în alte țări din UE, iar rezultatele PISA reflectează acest lucru. „Ceea ce s-a văzut este că aceste rezultate ale OCDE subliniază că e nevoie de o implicare majoră pentru ridicarea competențelor de bază ale elevilor și adolescenților testați”, susține Painter.
DG Reform este cel mai nou serviciu al Comisiei Europene, menit să ajute statele care apelează la el. Acesta este gratuit pentru clienții săi, Comisia Europeană acoperind costurile experților care sunt partenerul de implementare.
Citește și
- MAE a trimis a doua notă de protest Ambasadei Rusiei la București. Ce măsuri a luat MApN după ce a fost găsită a treia dronă
- Austria respinge cererea lui Von der Leyen de a include România în Schengen: Nu are niciun sens, la acest moment
- Vreme la extreme: Caniculă în București, cod galben de ploi în 11 județe