- 1 din 3 copii care învață în București spune că în școala lui, consumul drogurilor e o problemă
- După accidentul de la 2 Mai, Cătălin Predoiu, a anunțat o reformă a sistemului
- Planul prevede și elaborarea unui cadru normativ care să faciliteze depistarea consumului de droguri
Problema drogurilor devine din ce în ce mai gravă în România, iar fenomenul afectează în special tinerii. Ce poate fi făcut? Au discutat la emisiunea OFF/ON the Record Sorina Matei și Marian Preda rectorul Universității București.
Unul din trei copii care învață în București spune că, în școala lui, consumul de droguri e o problemă. Datele apar într-un sondaj realizat de Prefectura București care, de fapt, avea alt scop: evaluarea impactului asupra elevilor pe care l-ar avea testarea antidrog în școli.
În România, traficul de droguri a înregistrat o creștere pe măsură ce traficanții și-au diversificat metodele de distribuire, iar vârsta consumatorilor a ajuns până la 10-11 ani, a comunicat, în octombrie 2023, Ministerul de Interne.
Ce măsuri se iau?
După accidentul de la 2 Mai, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a anunțat o reformă a sistemului. Aceasta prevede inclusiv măsurile de combatere a consumului de droguri în școli.
Așa că, în septembrie 2023, a intrat în vigoare Planul Național Cadru de Acțiune privind siguranța școlară. A fost semnat de opt ministere, și vorbește despre prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri în rândul elevilor. De asemenea, menționează prevenirea cazurilor de bullying și combaterea cazurilor de violență în școli.
Planul prevedea și elaborarea unui cadru normativ care să faciliteze depistarea consumului de droguri în școli. În document se preciza că se va face „pe baza unor proceduri care să implice acordul părinţilor, să asigure confidenţialitatea, nediscriminarea”.
Citește și: