- În România, dintre cei 208 mii de profesori, doar 19.000 au sub 30 de ani.
- 51% dintre cadrele didactice au peste 50 de ani.
- Un studiu din Anglia arată că absența unui pachet financiar atractiv duce la scăderea atractivității meseriei de profesor.
„Nu doar salariile trebuie să conteze atunci când vorbim de atractivitatea meseriei de profesor”. Sunt declarațiile făcute de expertul Andreas Schleicher, care mai spune că, deși Germania are cele mai mari salarii pentru cadrele didactice, încă se confruntă cu lipsa personalului. Analiza vine în urma dezbaterilor din guvern cu privire la creșterea salariilor profesorilor și a rezultatelor dezastruoase înregistrate de România la testele PISA. În același timp, un studiu din Anglia arată că absența unui pachet financiar atractiv duce la scăderea atractivității meseriei de profesor.
Advertisment
„Cred că o formare inițială de foarte mare calitate este absolut necesară și poate chiar instituirea meseriei de profesor pentru că în afară de profesorii de învățământ primar și preșcolar, nu efectiv o facultate sau o pregătire de profesor. Eu, de exemplu, am terminat o facultate care îmi permite să predau română și engleză, dar pe diploma mea scrie filolog, nu profesor. De asemenea, și cei care predau matematica sunt matematicieni, nu profesori de matematică. În momentul în care vom avea o pregătire efectiv pentru a profesa ca profesori, cred că lucrurile vor fi mult mai clare și pentru elevii care vor alege o cale în acest sens”, a declarat Elena Lotrean, expert în educație, la Aleph News.
Recent, fostul ministru al Educației, psihologul Mircea Miclea atrăgea atenția că: „Ne așteaptă cea mai gravă criză pe care a traversat-o sistemul de educație, criza de resurse umane“. El a dat și câteva date în acest context: în România, dintre cei 208 mii de profesori, doar 19.000 au sub 30 de ani, iar 51% dintre cadrele didactice au peste 50 de ani.
Recomandări
Citește și