Poliția Română lansează patru ghiduri anti-bullying

Joi, 18 septembrie, la Palatul Parlamentului a avut loc lansarea oficială a patru ghiduri dedicate prevenirii, gestionării și intervenției în cazurile de bullying. Inițiativa aparține Fundației Neuroatipic și Direcției Siguranța Școlară din cadrul Poliției Române, cu sprijinul Comisiei pentru Învățământ din Parlament.

Cele patru materiale sunt destinate elevilor, părinților, profesorilor și instituțiilor, oferind soluții concrete pentru recunoașterea timpurie a comportamentelor abuzive, intervenția eficientă și crearea unui climat educațional sigur și incluziv.

„Bullyingul nu este doar o problemă a școlii, ci a întregii societăți. Punem la dispoziția comunității educaționale instrumente practice care pot face diferența între un copil vulnerabilizat și unul protejat”, a declarat Maria Cristina Nedelcu, președintele Fundației Neuroatipic.

La rândul său, comisar-șef Alexandru Ionuț Leuțu-Cotroceanu, director al Direcției Siguranța Școlară, a subliniat importanța colaborării instituționale: „Avem un obiectiv comun: să recunoaștem din timp semnalele de îngrijorare ale elevilor, să intervenim eficient și să construim împreună un mediu sigur.”

Evenimentul a reunit reprezentanți ai Parlamentului, Ministerului Educației, Poliției Române, organizațiilor de părinți și elevi, psihologi și cadre universitare, confirmând nevoia unei abordări multidisciplinare în combaterea fenomenului.

Exit mobile version