- Peste 1,8 milioane de elevi și preșcolari din România nu primesc fructe și legume proaspete la începutul anului școlar 2025-2026, din cauza blocajului legislativ privind implementarea Programului pentru școli.
- Programul face parte din Schema Europeană de distribuire a fructelor, legumelor și laptelui în școli, menită să promoveze alimentația sănătoasă, să sprijine producătorii locali și să educe elevii în spiritul unei nutriții echilibrate.
- Comisia Europeană a alocat fondurile necesare, însă Guvernul nu a adoptat încă Hotărârea de Guvern care să permită deblocarea bugetului și demararea distribuției, afectând atât copiii, cât și producătorii locali.
Peste 1,8 milioane de elevi și preșcolari din România nu primesc fructe și legume proaspete la începutul anului școlar 2025-2026, din cauza blocajului legislativ privind implementarea Programului pentru școli, parte a schemei europene de distribuire a fructelor, legumelor și laptelui, informează Asociația Fruleg-Ro. Deși Comisia Europeană a alocat fondurile necesare, Guvernul nu a adoptat încă Hotărârea de Guvern care ar permite deblocarea bugetului și distribuirea alimentelor.
„Este inadmisibil ca România să piardă timp şi şanse când fondurile europene sunt disponibile, iar alte state membre oferă copiilor acces zilnic la fructe şi legume proaspete. Blocajul legislativ loveşte direct în copii şi indirect în producătorii români care au investit masiv pentru acest program”, a delclarat Lucian-Mugurel Florea, preşedintele Asociaţiei Fruleg-Ro, pentru Ziarul Financiar.
Deși anul școlar 2025-2026 a început, elevii și preșcolarii din România nu beneficiază de fructe și legume proaspete, din cauza neadoptării Hotărârii de Guvern necesare implementării Programului pentru școli. Acest program face parte din Schema Europeană de distribuire a fructelor, legumelor și laptelui în școli, derulată de Uniunea Europeană pentru a promova alimentația sănătoasă, a sprijini producătorii locali și a educa elevii în spiritul unei nutriții echilibrate. Comisia Europeană a alocat deja fondurile necesare pentru anul școlar 2025-2026, însă Guvernul nu a adoptat încă actul normativ care să permită deblocarea bugetului și demararea distribuției.
